Ninge de mai bine de două săptămâni. Aproape neîncetat. Parcă ar fi sfârșitul lumii. Uneori mai domol, cu fulgi mari și jucăuși, alteori în rafale de vânt cumplite. Ninge chiar și pe orizontală. Nu pare vremea în care să vrei să ieși afară din casă, ce să mai vorbim de șansele de a vedea Aurora Boreală. Cu toate astea, este fascinant. Albul acoperă totul în jur, simplifică peisajul, reduce contrastele și încarcă locul cu o atmosferă diafană. Sunt în căutare de subiecte. Un vârf de munte, bine conturat, se înalță undeva deasupra mării. De parcă totul nu ar fi deja simplu, încerc să simplific și mai mult. Mă las la nivelul solului și las zăpada să-mi acopere o parte din cadru. Din albul din jur se ițesc doar câteva linii de contur. Simplu și eficient. Reușesc să recreez astfel exact starea pe care o trăiesc. Solitudine și pribegie printre eterne valuri albe de zăpadă.

Încă nu pot să-mi explic de ce sunt atras de lumea nordului. Poate pentru peisajul specific și pentru spațiile vaste, poate pentru sălbăticia de aici și pentru lumina inedită, sau poate pentru combinația unică pe care toate aceste elemente o oferă. Am descoperit pentru prima dată peisajul de coastă din nordul Norvegiei în urmă cu ceva ani, când am ajuns aici cu un grup mic de prieteni. Am fost fascinați. De atunci am revenit de încă trei ori, de fiecare dată aducând alte grupuri de pasionați de fotografie. Au fost fascinați.

Puteți citi continuarea articolului ilustrat cu multe imagini în PhotoLife magazine 03/2017.

Mai multe fotografii din zonele nordice puteți vedea în galeria Nordlys.