Ca urmare a viralului iscat de imaginea lui Cristian Goga, în care Dan Dinu stătea cu aparatul în mână alături de o vulpe, portalul Ziare.com a publicat un interviu în care cei doi fotografi au povestit atât despre celebra pățanie, cât și despre alte aspecte legate de fotografia de natură.

Dan Dinu: Am început să fotografiez în urmă cu mai bine de 10 ani, această pasiune născându-se din cea pentru natură și mai ales din cea pentru munte. Mergeam destul de des în natură și, la un moment dat, am vrut să aduc și acasă câte ceva, așa că am început să aduc imagini. Cu siguranță că nu am știut că această pasiune îmi va fi și meserie.

Am avut și un job de birou, cei drept nu a durat decât un an, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut ceea ce făceam, însă poate că mă simțeam un pic limitat de acel spațiu restrâns. A urmat o perioadă în care am activat în ONG-uri de mediu în care am lucrat la foarte multe proiecte ecologice. Aici au apărut și primele momente în care am folosit fotografia pe post de unealtă în lupta mea pentru protecția mediului. Tot pe cont propriu am mai lucrat o perioadă și în domeniul graficii și al webdesign-ului, însă din 2007 am ales fotografia ca și job, odată cu primele cursuri și workshop-uri pe care le-am organizat. Astăzi fotografia este atât pasiune cât și loc de muncă.

Primele experiențe în lumea fotografiei profesioniste au fost legate de cursul foto pe care îl susțin la Brașov de șase ani. Acesta mi-a generat în toți acești ani multe momente de bucurie. Mi-am făcut prieteni noi, am mers cu ei în expediții fotografice, am realizat expoziții împreună și lista poate continua. După cursul de la Brașov am pus bazele unui proiect de cursuri online, care se bucură de popularitate și care este singurul de acest fel din țară ce este bazat pe o platformă dedicată și pe multă interactivitate. Au urmat workshop-urile de fotografie ce m-au purtat prin foarte multe zone spectaculoase. După această primă etapă au început și alte proiecte legate de fotografie, însă de fiecare dată am încercat să rămân la imaginile de natură și călătorie și să nu mă duc către zonele foarte comerciale. Am reușit până acum să împac foarte bine munca și pasiunea, în așa fel încât niciuna să nu fie copleșită de cealaltă. La unul dintre cursuri a participat și Cristian Goga, autorul imaginii cu vulpea ce a făcut înconjurul Internetului. Mergem foarte des la fotografiat împreună și am rămas foarte buni prieteni.

Fotografia de natură a venit ca o completare la pasiunea pentru natură, pe care o am de mic copil. A venit astfel ca o completare. La început am încercat și alte tipuri de fotografie, ca orice începător, însă acestea nu s-au legat. În prezent, pe lângă natură mai fac și imagini ce țin de călătoriile pe care le fac, iar aici mai apar oameni, arhitectură sau peisaj antropic.

Fotografiatul animalelor nu este un lucru simplu, mai ales în România, unde vânătoarea și turiștii mai necivilizați le-au făcut să fie mai vigilente și să ocolească omul. Cu toate acestea însă, nu este imposibil, mai ales dacă ești perseverent. Sunt foarte rare cazurile în care ai putea avea bafta unui cadru spontan și se întâmplă mai ales cu păsările sau mamiferele mici. În general trebuie să ai ceva cunoștințe despre specia pe care dorești să o fotografiezi și foarte multă răbdare. Cele mai bune rezultate le vei avea la pândă.

Povestea este una relativ simplă. Într-una dintre ieșirile obișnuite la fotografiat, ne-am îndreptat către zona Lacului Sfânta Ana. Auzisem că există prin zonă o vulpe prietenoasă, însă nu ne așteptam să ne și întâlnim cu ea. După ce am stat ceva vreme prin pădure să fotografiem peisajul destul de interesant, acoperit de zăpadă și de o ceață fotogenică, ne-am hotărât să mergem către casă. Pe drum, după o curbă, ne-a apărut în față vulpea. Am oprit mașina și aceasta în loc să fugă, așa cum ar fi fost normal, a început să se apropie. Normal că nu am ratat oportunitatea și am realizat câteva imagini. La început cu teleobiectivul de la distanță, iar pe măsură ce aceasta se apropia am folosit superangularul. Așa se explică imaginea foarte de aproape, cu animalul băgat complet în obiectiv. Deși am crezut inițial că vulpea face asta cu toată lumea, pe măsură ce au mai oprit câteva mașini, s-a îndepărtat și și-a continuat drumul prin pădure.

Comportamentul vulpoiului este explicabil datorită faptului că a fost crescut prin preajma unui pădurar din zonă, așadar era obișnuit cu prezenta oamenilor. Nu este bine să încurajăm însă un astfel de comportament, pentru că animalele trebuie să rămână sălbatice. Nu se știe dacă data viitoare, în loc să privească în obiectivul camerei nu va privi în țeava unei puști. În mod normal vulpile sunt foarte prevăzătoare și ocolesc pe cât posibil oamenii. Am văzut asta anul trecut, când timp de cinci zile am stat în ger, undeva pe un câmp pe lângă Brașov, pentru a fotografia o vulpe. O vedeam în fiecare zi, uneori însoțită de altele două, însă niciodată nu s-a apropiat la mai mult de 100 de metri. După cinci zile și 22 de ore de pândă am renunțat. Se pare că a trebuit să aștept un an pentru a-mi primi răsplata, cu o vulpe mai prietenoasă de această dată.

Oricât de mult am crede că nu se poate fără tehnică, este important să realizăm că nu aparatul apasă butonul de declanșare, ci fotograful. Foarte mulți fotografi, mai ales cei aflați la început de drum, cad într-o capcană când vine vorba de fotografie și cred ca nu pot face o imagine pentru că nu au un anume aparat sau obiectiv. Ei bine, le recomand să treacă de acest aspect ce le limitează uneori creativitatea și să realizeze că dincolo de partea tehnică, o fotografie este o exprimare a ceea ce am văzut noi în teren, iar în primul rând o imagine se realizează cu ochiul nostru și mai apoi cu aparatul foto, iar acest fapt ar trebui să ne schimbe complet modul de a vedea o fotografie. Deși animalele se fotografiază prin teleobiectiv de obicei, iată că imaginea cu vulpea este excepția care confirmă regula și este realizată cu un superangular. Cine s-ar fi așteptat? Eu cu siguranță nu.

Există multe lucruri pe care numai fotografia le poate surprinde și aici mă gândesc în special la anumite acțiuni care sunt foarte greu de sesizat cu ochiul liber. Dincolo de partea ei artistică, fotografia are și o importantă parte documentară, iar acest aspect este foarte important uneori în studiile de specialitate, tocmai pentru că reflectă lucruri altfel greu de sesizat.

Aș putea spune că este o îmbinare plăcută între cele două. Îmi place să cred că o fac cu profesionalismul cu care ar trebui să facem orice meserie și cu dragostea pe care o ai pentru orice pasiune. Nu este ușor să trăiești numai din fotografie în România, sau nu din fotografia de natură în orice caz, însă dacă ești perseverent se poate reuși. Normal că nu cred că o să mă îmbogățesc vreodată din asta, nici nu știu dacă vreau, însă atât timp cât fac ce îmi place, este de ajuns pentru mine. Fotografia îmi dă șansa să călătoresc, să văd locuri noi și să cunosc oameni interesanți, iar aceste lucruri îmi sunt uneori suficiente pentru a mă motiva constant.

Nu pot spune că fotografia s-a democratizat, ci poate mai degrabă că s-a adaptat la lumea asta foarte dinamică în care trăim și încearcă, de altfel ca noi toți, să țină pasul cu ea. Într-o perioadă atât de tehnologizată, în care orice gadget depinde de fotografie, este normal ca toți mai mulți oameni să se îndrepte către acest domeniu. Eu unul aș zice că nu este un lucru rău, este o pasiune frumoasă, ce te face să privești lumea cu alți ochi.

Pentru moment nu m-am gândit la prea multe proiecte fotografice, deoarece unul deosebit de important este încă în desfășurare. Este vorba de România Sălbatică, pe care îl dezvolt în parteneriat cu WWF România și care și-a propus să arate tuturor celor interesați ce țară frumoasă avem. În cadrul proiectului am mers în toate cele 28 de arii naturale protejate importante al țării, iar imaginile realizate sunt folosite pentru a promova aceste zone. Anul trecut, locuitorii celor mai mari orașe din țară au putut vedea o expoziție în aer liber cu cele mai frumoase zone din parcurile naționale. În acest moment am început să facem și niște filmări pentru un documentar ce v-a ilustra pe deplin tot ceea ce înseamnă natura din România, iar la finalul proiectului probabil că o să edităm și un album. Este cel mai mare proiect de fotografie de natură realizat până acum în țară și una dintre cele mai mari provocări pentru mine ca și fotograf. Cei care vor să afle mai multe, pot accesa www.romaniasalbatica.ro.Deși nu pot să mă numesc bătrân fotograf, i-aș sfătui pe cei tineri să fie în primul rând perseverenți în ceea ce fac și să nu trateze cu superficialitate subiectele pe care le aleg. În al doilea rând, să înțeleagă că acest gen de fotografie necesită implicare, așadar să renunțe la confortul obișnuit și să se dedice complet. În altă ordine de idei, dacă sunt pasionați de acest tip de fotografie, trebuie să învețe cât mai mult, atât de la alți fotografi, cât și de la întâlniri, workshop-uri sau alte activități specifice. Eu sunt o persoană foarte deschisă, așa că oricând pot lua legătura cu mine pentru orice sfat. Comunitatea fotografilor de natură din România nu este una foarte mare, așa că voi ajuta întotdeauna cu plăcere la dezvoltarea ei.

Cristian Goga: Într-adevăr, până acum nu mi-am prezentat fotografiile pe nicio rețea socială și aceasta doar pentru că nu am crezut că fotografiile mele ar putea interesa un număr prea mare de internauţi. Având în vedere aceasta am fost cu atât mai surprins când am văzut larga apreciere de care s-a bucurat fotografia cu vulpea.

În continuare nu cred că majoritatea fotografiilor mele ar fi apreciate de prea multe persoane. Aceasta deoarece sunt fotografii specializate ce prezintă viaţa păsărilor, mai rar a mamiferelor sau plantelor şi consider că ar stârni doar interesul unei minorităţi pasionate de aceste ființe. Desigur, succesul fotografiei cu vulpea mă face să mă gândesc serios la această modalitate de prezentare a lucrărilor mele. Probabil, la un moment dat, voi avea curajul să încerc.

Există mai multe relatări despre vulpi obișnuite cu oamenii. Nu sunt puțini cei care au realizat fotografii cu aceste animale. Și vulpea cu care ne-am întâlnit face parte din această categorie. După cum a venit la noi, în loc să fugă, mi-a dovedit că este obișnuită cu oamenii. Vulpea s-a învârtit în jurul nostru şi ne-a dat ocazia să facem câteva fotografii bune. Totuși nu simțeam acea emoție şi satisfacție pe care o ai când te apropii foarte mult de un animal sălbatic. Mă întrebam dacă ceea ce am făcut este fotografie de natură sau pur şi simplu este portretul unui animal îmblânzit.

La un moment dat, colegul meu Dan Dinu s-a lăsat în genunchi, în zăpadă, ca să poată fotografia animalul de la nivelul acestuia. Vulpea se învârtea prin apropiere. La un moment dat, când Dan stătea în zăpadă vulpea s-a întors spre el şi a început să se apropie. Atitudinea vulpii era cea a unui animal ce explorează. Dan așezat în zăpadă îi stârnise curiozitatea. Animalul vroia să se apropie dar o făcea cu precauție, permanent atent la om. Priveam uimit cum animalul, mânat de cea ce mie mi-a părut a fi curiozitate, îşi reducea incredibil limita de siguranță. S-a oprit cu botul extrem de aproape de obiectivul aparatului lui Dan. Nu era constrânsă de nimic. Era libera să se apropie sau să fugă. Nu era momită cu nimic. Era un animal sălbatic care făcea ceea ce vroia. Momentul era adevărat. Scena nu a fost indusă, nu a fost provocată şi mai ales nu a fost impusă. În acel moment vulpea era un animal sălbatic, liber, ce acționa după propria voință cu toate simțurile încordate. Incredibil dar adevărat. Atunci am declanșat.

Atunci când fotografiezi păsări sau mamifere rareori ai timpul necesar să te gândești la compoziție, fundal, lumină sau alte elemente ce compun imaginea fotografică. Cred că, în aceste condiții, realizarea unei fotografii bune presupune o doză de talent. Dar pentru a ajunge lângă o pasăre sau un mamifer, ca să poți face o fotografie, nu te poți baza pe talent. Ai nevoie de o documentare temeinică privind subiectul, mediul în care acesta trăiește, condițiile meteo, echipamentul şi aparatura foto precum şi de multe ore de observație petrecute în natură. Dacă aceasta este muncă sau nu rămâne la aprecierea fiecăruia.

Nu cred că locul unde faci fotografia este important ci ideea pe care încerci să o documentezi. Din această perspectivă şi copacii dintre blocuri sau parcul din mijlocul oraşului pot fi locuri bune pentru fotografiat. Așadar locurile pe care aş dori să le vizitez sunt diverse şi legate de anumite subiecte. Mi-ar place să vizitez Noua Guinee pentru a documenta efectul selecției sexuale la păsări. Insulele arhipelagului Galapagos ar fi o destinație de dorit pentru a documenta speciația. Dar şi malul Oltului poate constitui un loc bun pentru a documenta formarea stolurilor mixte ce au ca efect creșterea siguranței indivizilor simultan cu descreșterea competiției pentru hrană.

Natura este uimitor de diversă şi de frumoasă. De obicei nu avem suficiente cunoștințe, nu avem destulă răbdare şi nu alocăm suficient timp pentru a vedea aceste uimitoare frumuseți. Fotografia poate fi un rezumat, foarte concentrat, al acestora. M-am străduit să prezint ceea ce am considerat frumos sau interesant, din lumea animalelor sau plantelor, sub forma imaginilor fotografice, tuturor celor care le-ar putea aprecia. Voi continua să fac acest lucru.