Dan Dinu este un tânăr fotograf din Brașov ale cărui realizări îi sfidează parcă vârsta. Pentru a ne da seama cu cine avem de-a face ar trebui să amintim cursul de inițiere în fotografie pe care îl predă, workshop-urile și expedițiile fotografice pe care le realizează și, mai nou, prima revistă din România axată pe fotografia de natură, călătorie și wildlife, Photo Travel, pe care a înființat-o și pe care o conduce. Și nici nu am menționat încă premiile și expozițiile de fotografie.

Permanent am încercat să fac numai ceea ce îmi place, rezumându-mă la cât mai puține compromisuri, indiferent dacă a fost vorba de școală, de muncă sau de viața de zi cu zi. Normal că nu am reușit întotdeauna, dar cred ca în ceea ce privește cariera am depus efortul cel mai semnificativ. Nu a fost și nu este ușor, dar am reușit să găsesc soluții de fiecare dată. Nu m-a atras niciodată fotografia comercială, indiferent de tipul ei, și sper sa nu fiu vreodată nevoit să fac așa ceva.

Principalul motiv care m-a îndemnat să abordez fotografia de natură a fost dragostea pentru lumea vie ce ne înconjoară. De când eram copil îmi plăcea să călătoresc și să învăț despre animale, iar pasiunea de atunci s-a integrat perfect în fotografia de astăzi. Îmi amintesc cu drag de drumețiile făcute în copilărie și de zilele în care uitam să mai venim acasă, deși știam că ne aștepta o muștruluială serioasă. Nu îmi pot imagina viața fără fotografie și fără natura care să îmi ofere atât cadre interesante, dar și plăcerea unei drumeții.

Foarte des aud că se spune despre fotografia de natura că este cel mai ușor de abordat. Treci pe lângă un peisaj, oprești mașina, apeși pe buton și gata fotografia. Ei bine nu este chiar așa de simplu. Trebuie să fi într-adevăr „omul potrivit”, dar trebuie să știi să îți alegi „locul potrivit”. Degeaba ajungi în fața peisajului dacă nu știi să îl abordezi. Fotografia de peisaj înseamnă trezit cu noaptea în cap, indiferent de anotimp și mers mulți kilometri pe zi, indiferent de vreme. Asta dacă vrei să prinzi cele mai interesante momentele ale zilei, lumina laterală pe care o oferă răsăritul și apusul soarelui. Uneori am fost nevoit să intru în noroi cât să îmi acopere bocancii, doar pentru a pândi câteva egrete, sau să intru pe sub o cascada doar pentru a avea un unghi care să avantajeze compoziția, fără a mai vorbi despre numeroasele stânci ce au trebuit escaladate doar pentru a avea un cadru mai bun. Interesant este că, de cele mai multe ori, fotografiile realizate în astfel de condiții îți sunt cele mai dragi.

Nu știu dacă putem schimba prejudecățile pe care unii oameni le au în privința acestui gen de fotografie. Probabil singura varianta este sa le dăm un aparat de fotografiat în mână și să îi trimitem la pozat prin natură. Este în opinia mea singurul mod în care vor înțelege că fotografia de peisaj însemna mult mai mult decât o simplă „întâmplare” care îți ajunge aleator în fața lentilelor.

Dacă mă gândesc la primele mele contacte cu Fotoclubul Exdeco, cu siguranță eram un pic inhibat de numele membrilor, privindu-i un pic speriat și un pic invidios. Cu timpul s-au dovedit a fi buni prieteni și colegi. Mihai Moiceanu este un fotograf de la care ai multe de învățat și, probabil, involuntar am făcut și eu acest lucru. Am mers împreună într-o expediție fotografica și acolo s-a dovedit un bun partener de călătorie. În ceea ce privește cariera nu știu dacă pot spune că m-a influențat sau nu, probabil că numai cineva care privește din afară poate spune asta. Fiecare dintre noi contribuie altfel și la un nivel diferit la mișcarea fotografică din acest segment. Cu cât o să o facem mai bine cu atât fotografia de natură va câștiga mai mulți adepți. Ceea ce este un lucru bun.

Deși pare greu de crezut, ideea revistei s-a născut într-o parcare, în timp ce discutam cu un prieten despre diverse proiecte de viitor. Am mai cooptat un alt treilea prieten și în această formulă am pus bazele viitorului proiect. Acest lucru se întâmpla la începutul acestui an, iar în momentul în care eu răspund la aceste întrebări tocmai am aflat că revista a intrat în tipar. Probabil când o să citiți acest interviu ea deja va fi pe piață. Nu ne propunem cu Photo Travel să reinventăm roata, ci doar să aducem cititorilor pasionați de fotografia de natură, călătorie și wildlife ceva numai al lor. Un alt punct important va fi interactivitatea pe care o vom avea cu cititorii. Aceștia au la dispoziție două rubrici la care vor putea participa. Vrem să fim o revistă deschisă care să se implice în mișcarea fotografică și nu una rigidă. Revista este un prim pas pentru un proiect mai amplu care sperăm noi va fi bine primit de către fotografii din segmentul căruia ne adresăm, toate însă la timpul lor și luate încet și ardelenește, că doar suntem din Brașov.

Este greu de răspuns la aceasta întrebare. Personal sunt un optimist incurabil așa că nu pot crede decât că va avea succes. Fotografii de natură ne vor da însă cel mai bun feedback, pentru că numai ei pot fi cei care să judece și să aprecieze munca noastră. Proiectul Photo Travel nu poate rezista fără colegii mei din redacție, care își dau silința să aducă în paginile revistei atât un design deosebit, cât și articole de calitate, și, bineînțeles, fără cititorii care să o susțină. Noi am creat un drum pe care sper că vom merge împreună cu toții.

Când am început cursul nu îmi imaginam că va avea un asemenea succes. Nu credeam că sunt în Brașov atât de mulți oameni pasionați de fotografie. La fiecare curs sunt surprins de numărul de oameni dornici să se înscrie. De aproape doi ani pregătesc acest curs și consider că a venit timpul să fac un pas înainte. În curând cei care se vor înscrie vor avea parte de un curs mai interactiv și mai evoluat. De asemenea, va exista un site dedicat acestor cursuri de pe care se vor putea face înscrierile și care va aduce un plus de informații. Pregătesc și o variantă pentru cei care nu sunt din Brașov, mai urmează și ceva workshop-uri, numai vești bune pentru cei interesați. Foarte mulți dintre cei care vin la curs sunt chiar la început și vor să învețe, însă vin mulți și dintre cei care nu sunt tocmai începători. Se pare ca perfecționarea într-un cadru organizat, în care poți avea un feedback la ceea ce creezi este motivul pentru care se înscriu majoritatea. Țin legătura cu aproape toți cursanții de până acum și discutăm destul de des, cursul nu se termină la sfârșitul ultimei ședințe ci continuă și după. Se leagă foarte multe prietenii pe parcursul întâlnirilor și aceasta este poate cea mai mare satisfacție a mea.

Sunt foarte multe de povestit și o să puteți citi cât de curând atât în paginile revistei cât și pe site-ul personal mai multe despre ce s-a întâmplat. A fost o experiență interesantă din toate punctele de vedere. Nu este ușor să străbați 2.800 km, de-a lungul a opt țări, prin zeci de sate și orașe, prin patru capitale; să nu mai vorbim de poteci, păduri și canale întortocheate. Sincer mi s-a părut mai grea aceasta expediție decât cele montane pe care le-am făcut. În fiecare zi a trebuit să fotografiem altceva fie că era arhitectură, peisaj și wildlife, oameni și viața de zi cu zi. A fost o provocare. La capitolul peisaj a fost puțin mai greu, pentru că de-a lungul fluviului nu mai găsești zone sălbatice, iar datorită peisajului dominat de apă trebuia să încerci abordări total diferite. Încă mai avem de selectat și aranjat la pozele din expediție dar sper să reușit cât mai repede să finalizăm totul cu o expoziție și cu o videoproiecție.

Cel mai probabil pentru robustețea aparatului. Majoritatea fotografilor de natură înfruntă condiții nu tocmai bune și străbat zone în care echipamentul suportă numeroase șocuri. În astfel de locuri trebuie să te poți baza pe un aparat care să nu te lase la greu. Dacă vă arăt juliturile de pe trepied o să înțelegeți de ce este nevoie de echipament robust în fotografia de peisaj, și nu sunt nici pe departe omul care nu are grija de el. Mi s-a întâmplat și să îmi cadă sau să lovesc aparatul și nu a pățit absolut nimic. Nu îmi place deloc tendința actuală de a micșora corpurile aparatelor, își pierd oarecum din priza pe care o au corpurile mai mari, care iarăși consider că este un atu la Nikon. Ultimul punct ar fi culorile pe care le au fotografiile. Am observat la alte aparate ale colegilor că acestea sunt mai desaturate decât cele pe care le obțin eu. Pentru mine, ca peisagist, acest lucru nu poate fi decât un avantaj.

Nu pot spune că am schimbat prea multe aparate de-a lungul timpului. Am trecut de la un compact simplu pe film, la un aparat pe film APS și mai apoi la un SLR. Primul contact cu Nikon l-am avut odată ce am trecut la fotografia digitală. Alegerea nu a fost neapărat una bine studiată ci mai degrabă una de conjunctură, dar mă bucur că s-a întâmplat așa. Caracteristicile care m-au convins le-am enumerat la întrebarea de înainte, acum cred ca îmi va fi aproape imposibil să schimb brand-ul. Pentru mine acest aparat se potrivește cel mai bine și este cea mai bună alegere pentru ceea ce fac.

Deși întrebarea este pusă la viitor eu o să răspund într-un mod mult mai concret. Intenționez să achiziționez un aparat chiar acum, și anume un D300. Astfel bătrânul meu D100 va trece ca aparat de back-up, deși îmi vine greu să mă despart de el. Alegerea mea este una bine studiată de data asta. Am nevoie de o rezoluție mai mare, care să îmi ofere calitate mai bună la imaginile ce urmează a fi imprimate, am nevoie de o viteză superioară, pentru că din ce în ce mai des am început să fotografiez wildlife și, nu în ultimul rând, capacitatea aparatului de a lucra la valori ISO ridicate, lucru de care am nevoie tot la fotografierea animalelor. Aceste trei caracteristici m-au convins să aleg acest aparat, ar mai fi și altele, dar nu la fel de importante.