Culorile Vietnamului
Prima experiență în Asia (2016)
Mă simt ca într-un furnicar. Lumea roiește în jurul meu într-un tumult continuu. Vuiet. Claxoane. Agitație. Deși mă mișc, parcă stau pe loc. Capul îmi bubuie de la atâta agitație. Mă opresc și privesc în jur, încercând să îmi găsesc un subiect. Peste drum, o femeie vinde flori. Parcă este o statuie în tot acest vacarm. În spatele ei două grilaje viu colorate imită aceleași culori pe care le are și buchetul de flori. Sunt atras de această similitudine. Îmi pun aparatul la ochi, însă prin față îmi trec nenumărate mașini și scutere, ce nu mă lasă să văd prea bine subiectul. Aștept un moment de liniște. Fac primul cadru și îl privesc. Pare gol. Mai încerc. De această dată declanșez de mai multe ori, pentru a masca subiectul cu vacarmul din jur. Culorile se estompează, mișcarea se accentuează, iar subiectul meu se pierde printre umbre. Imaginea reflectă exact starea pe care o am și eu. Mă bucur pentru că nu sunt singurul om pierdut în acest loc. Mă simt mai aproape de această lume, deși sunt departe de a o înțelege pe deplin.​​​​​​​
Hanoi
Hanoi
Ninh  Binh
Ninh Binh
Ta Pinh
Ta Pinh
Kenh Ga
Kenh Ga
Tam Coc
Tam Coc
Hanoi
Hanoi
Bac Ha
Bac Ha
Ninh  Binh
Ninh Binh
Sapa
Sapa
Vietnamul a părut mereu un loc exotic pentru mine și cu siguranță nu a fost prima mea alegere când a venit vorba de o tură foto în Asia. Prea multă fotografie de portret și prea puțină natură. Însă cum nu mă dau în lături de la provocări, am zis că este cazul să merg și să mă bucur și de această lume nouă. Am ajuns în Hanoi pe o vreme mohorâtă. Cerul acoperit și umezeala făceau căldura aproape insuportabilă. Era însă doar prima provocare. Am fost întâmpinați de Toan, ghidul nostru, care ne-a rugat să-i spunem Tony, pentru a fi mai ușor. A doua mare provocare a fost să îi înțelegem limba. Vorbea în engleză, sau cel puțin așa credea el. Limba vietnameză nu conține toate sunetele din engleză, iar acest lucru face ca pronunția lor să fie diferită. În afară de asta ultimele litere din orice cuvânt erau ignorate. Astfel, interpretările au devenit infinite. Până și numele meu a fost greu de ținut minte. Mi-a spus Dan doar de câteva ori. Am devenit apoi „Don” și mai apoi „Dong”. Mi-am căpătat astfel numele după moneda vietnameză.
Puteți citi continuarea articolului ilustrat cu multe imagini în PhotoLife magazine 02/2016.

Alte articole și interviuri