România Sălbatică
Interviu cu Dan Dinu & Cosmin Dumitrache pentru IQads (2020)
Dan, Cosmin, cum v-ați cunoscut? Dan, cum l-ai convins pe Cosmin sa se alăture proiectului?
Dan Dinu: Ne-am cunoscut în 2012 la o benzinărie din Câmpina, nimic mai banal, însă lucrurile care au dus la întâlnire sunt mai interesante, așa că îl las pe Cosmin să vă spună povestea, pentru că el a avut inițiativa de a se alătura echipei.
Cosmin Dumitrache: Eram student pe vremea aceea și căutam proiecte de film documentar despre natura de la noi. Așa am găsit România Sălbatică, proiectul fotografic a lui Dan. Am trimis un mesaj pe site, în care i-am spus că sunt pasionat de natură și documentare și că aș vrea să realizez un film despre natura României. La scurt timp ne-am întâlnit și apoi am început să ieșim împreună la câteva ture scurte. Am fost amândoi entuziasmați de idea realizării unui film de o asemenea amploare și nu a trebuit să ne convingem unul pe altul. Lucrurile s-au așezat de la sine și astfel a început lungul proces de producție.
Cum a decurs colaborarea voastră până în prezent? Ce ați învățat unul despre altul, din toate expedițiile făcute împreună? Ce povești memorabile ați adunat din 2012 până azi?
DD: Eu cred că am fost sortiți unul pentru celălalt. Sincer, din primul moment am fost exact pe aceeași lungime de undă, ne-am completat și ne-am sprijinit ca echipă. Deși suntem unul prea căpos și altul prea tipicar, cred că tocmai de aici se naște puterea echipei și faptul că tratăm totul cu cât mai mult profesionalism. Dacă după atât timp încă mai funcționăm împreună, asta înseamnă că suntem o echipă sudată. Și asta mai ales pentru că suntem o echipă sudată pe teren, acolo unde, de foarte multe ori, ai nevoie să ai oameni lângă tine pe care să te poți baza.
Am învățat de la Cosmin că trebuie să pun mai mult preț pe munca mea. O lecție foarte importantă. Cât despre povești, au fost destule. Una care îmi vine acum în minte este legată de o tură în Piatra Craiului când am început pe ploaie și am fost uzi până la piele, deși aveam echipament serios. Seara am rămas într-un refugiu și totul a fost ud, nu prea mai aveam haine uscate. A plouat toată ziua următoare și a fost ceață, așa că am stat în refugiul ăla în umezeală peste 30 de ore. Într-un final vremea și-a revenit și am putut filma câte ceva. Umezeala și statul în frig în refugiu și-a spus însă cuvântul, pentru că m-a luat o răceală bruscă și o oboseală ciudată, mai ales că am străbătut într-o singură zi aproape jumătate de creastă plus o coborâre pe unul dintre cele mai complicate trasee din Crai. Îmi amintesc cum, pe ultima porțiune de traseu, abia mă mai târam. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva, iar acestea sunt momentele în care este important să ai oameni faini aproape care să te susțină.
CD: Am adunat în toți acești ani nenumărate povești și cred că fiecare tură a fost o aventură în sine. Bineînțeles că mereu ne aducem aminte de momentele amuzante din teren dar și de turele dificile care au implicat mult efort. Pentru că Dan a menționat despre ploaie și tura de neuitat din Piatra Craiului, o să continui și eu cu o poveste mai recentă, dar tot cu multă ploaie. Am mers în Făgăraș pentru a filma urși în habitatul montan și, cu toate că prognozele meteo arătau multă ploaie, am zis că trebuie să încercăm. Ne-am stabilit în zona Bâlea și în prima dimineață ne-am trezit la 4:00 și am plecat pe întuneric să ajungem sus în creastă, la răsărit. Vremea era bună și cerul senin. La scurt timp după răsărit am văzut un urs și am început să filmăm, apoi a mai apărut încă unul și tot așa, iar până la prânz am reușit să vedem șase urși. Eram foarte entuziasmați, dar după o mică pauză de masă s-a lăsat ceața și a început ploaia. Aveam pelerine, geci de ploaie și o nelipsită umbrelă sub care filmam, însă mai aveam și două ore de coborât pe un traseu foarte puțin circulat și destul de greoi. Deși ploua torențial, noi cântam și ne distram ca niște copii și așteptam ziua următoare să urcăm din nou să vedem urșii. Am ajuns la cabană uzi până la piele și cu bocancii plini cu apă, iar zilele următoare a plouat continuu, așa că am fost nevoiți să ne întoarcem după o săptămână și să continuam filmările.
Colaborarea noastră a evoluat continuu până în prezent. Am reușit să formăm o echipă faină și am pornit cu pași mici într-un domeniu foarte puțin cunoscut în România. Ne-am adaptat mereu și ne-am dorit să realizăm secvențe la un standard cât mai ridicat. Odată cu finalizarea proiectului România Sălbatică, sperăm să și dovedim acest lucru.
De la Dan am învățat să fiu mai calculat și mai perseverent în ceea ce fac. De asemenea, am furat și multe aspecte din fotografie pe care le-am aplicat apoi la filmări.
Când v-ați descoperit pasiunea pentru natură? Ce experiențe v-au apropiat de ea?
CD: Copilăria mi-am petrecut-o la țară, așa că am fost destul de mult timp aproape de natură. Mergeam des în pădure și hoinăream cu orele pe râul de lângă sat. Când am mai crescut, am început să urmăresc și să fiu din ce în ce mai captivat de filmele documentare, iar în facultate am început să merg destul de des pe munte, unde căram după mine și echipamentul de filmat. Așa m-am îndrăgostit iremediabil de natură și de dorința de a îmbina pasiunea pentru acest domeniu cu cea pentru film.
DD: Pentru mine, pasiunea pentru natură s-a aprins în copilărie, în momentul în care răsfoiam din scoarță-n scoarță atlasul zoologic. Am început să explorez împrejurimile casei, apoi pe ale orașului și, ușor-ușor, când am fost suficient de mare, am început să explorez zonele montane din jur. De atunci nu am încetat niciodată și am extins pasiunea către munca de zi cu zi. Nu îmi pot imagina viața fără stat în natură.
Legat de experiențe, cred că ele au evoluat odată cu tipul de explorare. La început, orice animal mi se părea fascinant, fiind un punct bifat în atlas. Erau acolo însă lucruri la care puteam doar visa. Cu timpul, am început puțin câte puțin să bifez din ce în ce mai multe vietăți. Normal că nu călătoresc pentru a completa acest palmares copilăresc, însă cu fiecare animal deosebit pe care îl întâlnesc parcă am o nouă împlinire. A fost absolut fascinantă întâlnirea cu un cimpanzeu în pădurile din Uganda, cu o balenă albastră în apele Islandei, cu tigrii din India, sau cu animalele emblematice ale savanei africane, și asta ca să enumăr doar câteva momente care mi-au adus o bucurie la care doar visam în copilărie. Cu fiecare întâlnire cu un animal pe care nu l-am mai văzut și fotografiat până atunci, cu fiecare habitat nou explorat, fie el exotic sau de lângă casă, mă simt mai aproape de natură ca niciodată.
Cum a venit ideea proiectului România Sălbatică? Care a fost contextul? Care au fost primii pași?
DD: Ideea proiectului a plecat în 2009 când scriam un articol în Photo Travel, o revistă dedicată fotografie de natură și călătorie, despre parcurile naturale și naționale de la noi. Am realizat atunci că nu existau suficient de multe imagini faine cu aceste rezervații, iar unele dintre zone nu erau deloc cunoscute. Alături de WWF România am demarat acest proiect în 2010, iar la început ne-am concentrat mai ales pe partea de fotografie. Aș fi vrut să îl fac în colaborare cu alți fotografi, să fie ceva de echipă, însă la vremea respectivă comunitatea de fotografi de natură nu numai că era destul de mică, însă nici nu era suficient de unită. Astăzi, un astfel de proiect ar arăta complet altfel, mai ales dacă toți colegii din Forona, organizația fotografilor de natură din România, și-ar putea aduce aportul. A fost o nebunie să mă arunc în așa un proiect mare și nici nu pot spune că aveam suficientă experiență atunci, însă am învățat foarte mult pe parcurs.
CD: Ideea filmului a plecat practic de la întâlnirea noastră și de la pasiunea comună pentru natură, dar au trecut câțiva ani până ne-am apucat efectiv să lucrăm strict pentru filmul România Sălbatică. A fost nevoie să acumulăm ceva experiență înainte.
Ce v-a motivat pe fiecare din voi să vă implicați într-un astfel de proiect pe termen lung? Ați avut momente dificile în toți acești ani? Cum le-ați depășit?
DD: Sincer să fiu, la început nu prea am avut habar în ce mă bag. Nu credeam atunci că o să se extindă pe atât de mulți ani, însă acum îmi pare bine că s-a întâmplat asta, pentru că îmi dau seama cât de multe am învățat pe parcurs. Nu eram pregătiți ca după doar câțiva ani de proiect să venim cu aceleași rezultate ca acum, indiferent dacă mă gândesc la filmul documentar sau la albumul de fotografie. Cel mai mult cred că m-a motivat reacția celor din jur și cea a comunității strânse în jurul proiectului, iar mai apoi a colegilor fotografi care m-au invidiat constructiv pentru asta. România Sălbatică este de departe cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat țării noastre, și probabil un proiect greu de egalat, iar lucrul acesta în sine poate fi o motivație suficientă. Întotdeauna am vrut să las ceva în urmă, ceva care chiar să ajute natura pe care o îndrăgesc atât de mult.
Momente dificile nu cred că au fost unele cu adevărat problematice. Pe lângă cele inerente, generate de oboseală fizică, de vreme capricioasă și alte cele, probabil cel mai greu a fost nu pentru noi, ci pentru cei de acasă. Am stat peste 450 de zile în teren în toți acești ani, iar dacă mai pun aici la socoteală și alte deplasări pentru alte proiecte sau pentru activitatea mea fotografică, atunci vă dați seama că nu am fost cel mai casnic om. Dar toate astea fac parte din stilul de viață pe care l-am ales și care mă reprezintă. Nici nu m-aș vedea altfel, deși trebuie să recunosc că uneori îmi mai vine să stau în casă tolănit pe o canapea și să văd un film bun. Nu pot decât să le mulțumesc alor mei care au fost mereu înțelegători și m-au acceptat.
CD: Cu siguranță motivația principală a fost dată de pasiunea pentru natură și dorința de a face și altceva pe lângă filmările comerciale cu care eram obișnuit. Faptul că vedeam filmele documentare realizate de străini m-a ambiționat și mai mult să încerc să mă implic într-un astfel de proiect. La început, nu știam în ce mă bag și nici nu aveam experiență în domeniul filmelor documentare, dar cu perseverență și multă dăruire am învățat și am progresat de la an la an. Poate că a fost și un dram de nebunie și o încăpățânare constructivă care m-au făcut să merg înainte. Momente dificile nu am avut, dar cum spuneam, pe parcurs a trebuit să învățăm și să ne adaptăm continuu. Poate cel mai dificil a fost să ne organizăm timpul și să mai reușim să avem și o viață personală. Am fi putut renunța de multe ori, însă dorința și motivația de a duce la capăt acest proiect și desigur dragostea față de natura României ne-au ajutat să trecem peste toate.
Cine v-a susținut în demersul vostru? Cine mai face parte din echipă?
DD: La început proiectul a fost susținut de WWF și am avut și un sponsor pentru prima etapă a proiectului, cea fotografică, ce s-a finalizat print opt expoziții de fotografie în aer liber în opt orașe mari din țară. După această etapă am mai avut câteva ajutoare financiare care ne-au mai acoperit din costuri, însă în cea mai mare parte acest proiect a fost susținut prin muncă voluntară și cu propriile noastre resurse. Poate și de aici valoarea lui și mai mare pentru noi, pentru că nu am investit numai timp. În acest moment, în etapa filmului documentar, s-a alăturat Propark - fundația pentru arii protejate, care ne sprijină logistic în desfășurarea proiectului. Normal că toată această aventură nu avea cum să fie dusă la bun sfârșit fără implicarea administrațiilor parcurilor naturale și naționale și fără sprijinul RNP Romsilva acolo unde a fost cazul. O astfel de colaborare a arătat că foarte multe părți implicate pot conlucra pentru un scop comun în sprijinul educării și al conservării naturii.
CD: La fel de important este și sprijinul comunității noastre care a crescut continuu în tot acest timp. Am atras alături de noi mulți oameni pasionați și iubitori de natură, iar faptul că această comunitate ne apreciază munca și ne susține, contează foarte mult.
De asemenea, am avut și un sprijin extrem de util în teren de la prieteni care ne-au ajutat în multe cazuri cu locuri sau informații despre anumite specii, dar și cu partea de logistică în turele mai dificile. Nu putem să le nu le amintim pe colegele noastre: Ana, Cristina, Codruța și Daniela, care ne ajută foarte mult pe partea de social media și promovare. Le mulțumim pe această cale tuturor celor care s-au implicat și au crezut în proiectul România Sălbatică.
Ce obiective v-ați fixat la început? Care au fost așteptările și cum au evoluat pe parcurs?
DD: Așa cum spuneam, la început proiectul a fost unul fotografic, așadar principalele obiective erau expozițiile de fotografie în aer liber, un website unde să fie reunite toate ariile protejate principale de la noi și un album de fotografie. Expozițiile au avut un succes neașteptat și mii de oameni le-au putut vedea în cele opt orașe în care au fost expuse în aer liber. Website-ul este activ pe www.romaniasalbatica.ro și este completat în permanență cu noi și noi zone, fiind un portal către natura României. Probabil cea mai spectaculoasă evoluție a fost însă la filmul documentar, dar despre asta sunt sigur că o să vă poată spune Cosmin mai multe.
CD: Ideea realizării unui film amplu despre natura României a venit odată cu întâlnirea noastră, însă de la planul inițial și până acum a fost cale lungă. După câteva ture de filmare pe lângă Brașov a venit o propunere din partea unei televiziuni locale să realizăm un serial documentar despre natură. Așa a luat naștere Descoperă România Sălbatică, un serial despre călătorie, natură și fotografie, un proiect pilot și un mod foarte bun de a învăța foarte multe despre realizarea unui film documentar. După ce am terminat primul episod, televiziunea a dat faliment, așa că a trebuit să ne reinventăm un pic, pentru că nu mai aveam unde să îl difuzăm. Se întâmpla în 2014. Am finalizat 6 episoade, pentru că deja prinsesem gustul unor producții de acest gen, iar după alte negocieri eșuate cu alte televiziuni, ne-am hotărât să lansăm serialul online. După succesul pe care l-am avut cu acesta, am început să colaborăm cu mai multe ong-uri de mediu și am realizat mai multe filme documentare despre natură sau oamenii care lucrează în conservare. În tot acest timp, am continuat să filmăm și pentru documentarul cel mare la care visam, iar abia în 2018, după ce ne-am întors din SUA unde am realizat un film despre parcurile naționale americane, ne-am dedicat aproape exclusiv filmărilor pentru România Sălbatică.
De ce a durat 10 ani proiectul? Ați respectat un timing? Cum v-ați antrenat răbdarea?
DD: A fost nevoie de acești ani pentru a ajunge la o maturitate, atât a proiectului în sine, cât mai ales a noastră. Un astfel de proiect este un proces de învățare, mai ales că era primul demers de acest fel la care ne înhămam. La un moment dat, după ce am terminat prima etapă, m-am gândit când se va termina. Și mi-am propus atunci să nu mă grăbesc și să las lucrurile să curgă de la sine, în ritmul lor. Timingul a fost mai degrabă pe etape, iar acum este mult mai bine pus la punct pentru filmul documentar. Cu răbdarea eu stau foarte bine, îmi plac lucrurile planificate și așezate. Cosmin stă un pic mai prost la capitolul ăsta.
CD: Da, trebuie să recunosc că răbdarea nu este punctul meu forte, dar tocmai prin realizarea acestui proiect am învățat să fiu mult mai răbdător și mi-am dat seama că nu se poate altfel pentru a obține rezultatul dorit. În plus, natura și animalele nu își fac programul după tine, așa că trebuie o doză mare de perseverență pentru surprinderea anumitor momente. Trebuie menționat și faptul că, fiind un proiect realizat în cea mai mare parte pe muncă voluntară, am încercat să îi alocăm cât mai mult din timpul nostru liber, însă am mai avut și alte activități.
Care au fost cele mai mari provocări din proiect?
DD: Cu siguranță una dintre provocări a fost să nu ne pierdem concentrarea și să nu ne abatem de la idee, deși au fost câteva momente în care a trebuit să ne ducem înspre alte direcții. Cea mai mare provocare însă, a fost să livrăm ceva de calitate, să nu ne plictisim pe parcurs și să nu facem lucrurile doar ca să fie făcute. Deși a fost complicat, pentru că în tot acest timp a trebuit să facem și activitatea obișnuită care să ne susțină financiar, credem că nu ne-am pierdut concentrarea. Poate dacă acest proiect ar fi avut un buget pe măsură, ar fi fost terminat mult mai repede. Însă așa am crescut împreună, cu provocările de rigoare dar și cu lecții faine de învățat. A fost un proces evolutiv continuu.
CD: Pentru mine, cele mai mari provocări au fost cele din teren, unde a trebuit să filmez mereu la un standard înalt de calitate. Am ridicat ștacheta de la an la an în ceea ce privește producția și ne-am dorit ca filmul să fie unic și cât mai bine realizat. În ceea ce privește munca de teren la un astfel de proiect, trebuie să te împaci cu capriciile vremii și să înveți să nu îți faci mari așteptări. Natura nu poate fi programată, ea își urmează cursul ei firesc.
Cum s-a conturat ideea documentarului? Cum v-ați descurcat cu producția?
CD: Dan avea deja un plan făcut din prima parte a proiectului, cea fotografică. Inițial am început să urmăm acel plan, dar pe parcurs ne-am dat seama că filmul trebuie sa fie ca o poveste și nu doar o înșiruire de specii și peisaje. Am început pe măsură ce filmam să structuram mult mai bine scenariul filmului și să realizăm povești scurte care se leagă între ele și formează un tot unitar. Producția a fost foarte provocatoare, pentru că ne-am dorit să avem un standard ridicat al filmărilor, atât din punct de vedere creativ cât și tehnic. Am schimbat multe echipamente și cu siguranță ne-am fi dorit să putem folosi camere mai performante în anumite condiții, însă nu mereu a fost posibil. Ar fi fost foarte bine și dacă aveam o echipă mai mare de oameni care să ne ajute cu filmările, însă nici acest lucru nu s-a întâmplat tot timpul, așa că ne-am adaptat permanent.
Cum ați construit povestea? Care va fi structura narativa a filmului? Cine va asigura voice-over-ul?
DD: Povestea filmului este povestea naturii din România, spusă atât din perspectiva unor animale, dar și a unor zone sau momente. Ce nu ne-a plăcut nouă până acum în puținele filme de acest gen realizate la noi, a fost faptul că au fost mult prea puțin personale, iar spectatorii au privit distant. Am vrea ca filmul nostru să te implice în povești, să recunoști locuri și să te identifici cu situații.
Narațiunea filmului este una care prezintă natura din perspectiva anotimpurilor. Plecăm de la iarnă și ajungem înapoi la iarnă. Avem povești faine despre animale care încearcă să își caute o pereche, să își crească puii, sau pur și simplu să supraviețuiască în cea mai sălbatică țară a Europei, însă, în același timp, avem și povești despre anumite locuri care fac România unică în felul ei. Avem secvențe care nu au mai fost filmate până acum la noi într-un mod profesionist, avem dramă, avem comedie, cam toate atuurile de care este nevoie într-un astfel de film. Iar fiecare poveste în parte se va uni cursiv într-un tot unitar, încercând să adune în două ore tot ce are țara asta mai frumos. Și mai este de punctat un aspect important aici, absolut totul în film va fi autentic. Toate filmările sunt realizate în România, cu animale sălbatice în libertate. Chiar dacă am folosit și observatoare specializate din care am filmat, am încercat să păstrăm o conduită etică impecabilă. Dacă iubești natura așa cum o iubim noi, nici nu se putea altfel.
De când am început să ne gândim la producția filmului ne-au trecut prin minte foarte mulți povestitori care să asigure narațiunea, dar încă nu ne-am oprit la unul anume, deși au existat preferințe. Sunt sigur că la momentul potrivit va veni și aici o colaborare de la sine, așa cum s-a întâmplat de multe ori pe parcurs, care se va integra perfect în spiritul întregului proiect.
Ce ne puteți spune despre albumul de fotografie?
DD: Multe idei din proiect au apărut pe parcurs, însă albumul de fotografie a fost acolo încă de la început. Cred cu tărie că acest album va inspira și va educa, fiind o poartă deschisă către biodiversitatea uriașă pe care România încă o mai are. Sper să însemne pentru toți pasionații de fotografie și natură, ceea ce a însemnat pentru mine atlasul zoologic pe care l-am îndrăgit atât de mult în copilărie. Pe lângă cele mai frumoase imagini pe care le-am reușit de când am luat o cameră de fotografiat în mână, albumul va conține și mici texte informative, dar și niște minunate ilustrații grafice realizate de Gabriel Șerban. Albumul va avea peste 200 de pagini tipărite la un standard ridicat pe materiale de calitate.
Este disponibil prin precomandă (acum poate fi găsit în magazinul nostru online n.r.), iar pentru orice comandă o să donăm un album către o școală sau bibliotecă publică pentru a ajuta la o educare cât mai bună a copiilor și tinerilor. Încercăm să ne asigurăm astfel că are cine să ducă munca începută de noi mai departe.
Cum vi s-a schimbat impresia despre România, de la începutul proiectului până azi? Cum ați descrie țara turiștilor români sau străini?
CD: Sincer, acest proiect mi-a arătat în primul rând mie ce țară minunată avem și cât de multe bogății naturale are. Am descoperit România așa cum nu credeam vreodată și am rămas fascinat. Am văzut foarte multe zone și specii de animale și am trăit momente unice. Tocmai de aceea îmi doresc ca prin acest film să transmitem măcar o mică parte din experiențele noastre din teren mai departe și să arătăm atât românilor, cât și străinilor, o Românie așa cum nu au mai văzut-o până acum. Desigur că ne confruntăm cu probleme de mediu, așa că trebuie încurajate și susținute toate ONG-urile și toate persoanele care fac o treabă și o muncă extraordinară pentru protecția naturii. De asemenea, ne dorim ca prin acest proiect să contribuim mai ales la educarea și responsabilizarea tinerelor generații cu privire la importanța biodiversității.
DD: Nu știu dacă mi s-a schimbat impresia despre țară, însă cu siguranță acum am altă perspectivă asupra naturii de la noi. Mă simt cu adevărat privilegiat că am avut ocazia să văd toate parcurile naturale și naționale ale României, alături de multe alte rezervații, sau de a mă întâlni cu majoritatea animalelor emblematice de la noi. Oricât de mult am călătorit și admirat zone și specii exotice, mi-a fost mai mare bucuria când am văzut un lup sau un cocoș de munte pe meleagurile noastre. Avem o țară extrem de diversificată și de sălbatică și acesta cred că este atuul nostru, este ceea ne face unici la nivel european. Cred că acest aspect este important pentru promovarea țării în rândul turiștilor, fie ei români sau străini. Cred că trebuie să ne deschidem ochii mai mult și să încercăm să ne redescoperim țara, și sper ca filmul nostru să ajute cât mai mult în acest sens.
Cu ce probleme de biodiversitate se confruntă România la acest moment? Ce riscuri sunt?
DD: Din păcate, mulți dintre noi se raportează doar la problema pădurilor, însă oricât de mare ar fi aceasta, sunt poate multe alte aspecte de luat în seamă. România, ca orice altă țară aflată într-un proces de tranziție, nu pune foarte mult accent pe protejarea naturii, însă, pentru că suntem parte a Uniunii Europene, avem norocul să nu fim chiar numai de capul nostru. Fie că vrem sau nu, trebuie să ne aliniem și noi la reglementări mult mai ample și, deși încă avem suficiente probleme locale, cred cu tărie că este absolut necesar să fim vigilenți. Tăierile ilegale sau realizate fără un management sustenabil, agricultura la nivel industrial și folosirea pesticidelor, braconajul, distrugerea habitatelor, indiferent de cauză și pierderea zonelor umede, sunt doar o parte dintre probleme. Însă, față de alte state, noi mai avem încă ce proteja. Avem 65% din pădurile virgine și cea mai mare concentrație de carnivore mari din UE și avem Delta Dunării, cea mai mare zonă umedă a Europei ce deține cea mai mare suprafață compactă de stuf din lume. Astea sunt doar câteva motive pentru care cred că trebuie să ne schimbăm atitudinea față de natura României.
Sunt un optimist convins, însă uneori mă doare când văd că foarte multă lume denigrează natura de la noi, mai ales pentru că nu suntem suficient de informați sau ne raportăm la știri dubioase sau chiar false. Trebuie să înțelegem că România încă mai are natură nealterată și încă multă, și da, există și probleme. Însă dacă ne implicăm, și nu doar semnând petiții din spatele unui monitor, ci sprijinind ONG-urile de mediu în lupta lor, chiar putem schimba ceva.
Cum va evolua proiectul până la lansarea filmului în 2021?
CD: Urmează să definitivăm câteva secvențe de iarnă care au rămas restante, iar prin martie plănuim să lansăm și un trailer mai lung, cu voice over, care să prezinte mai concret subiectul și povestea filmului. După ce o să avem o editare brută a întregului film urmează să găsim un compozitor și să realizăm atât coloana sonoră, cât și narațiunea. O să lucram la două variante, una în limba română și alta în engleză, iar daca totul decurge în mod normal, ar trebui să lansăm filmul în vara lui 2021.
DD: Însă până la lansarea filmului, cei care vor să se implice pot sprijini la promovarea proiectului în comunitățile lor, se pot alătura nouă pe pagina de Facebook sau în grupul nostru dedicat și, poate cel mai important, pot sprijini ONG-urile de la noi care chiar se implică în protejarea naturii.
Orice gest, oricât de mic ar părea, contează. Iar noi credem că merită să luptăm un pic mai mult pentru natura din România. Suntem aici să sprijinim orice inițiativă în acest sens chiar și după ce proiectul nostru va fi dus la final.
Pentru a afla mai multe despre cum a fost creat acest documentar poți urmări filmul Povestea România Sălbatică pe canalul nostru de Youtube.
