Toate drepturile asupra fotografiilor prezente in acest site apartin autorului. Pentru dreptul de folosire a fotografiilor sau pentru imagini din stoc sau la comanda va rugam sa ne contactati.

Toate fotografiile, imaginile, grafica, textul si conceptul grafic sunt proprietatea autorului. Orice folosire a acestor materiale, sub orice forma, fara cesionarea dreptului de utilizare este interzisa. Orice abatere de la cele mentionate mai sus si orice utilizare neautorizata a materialelor prezentate in acest site, se supune legilor in vigoare si va fi sanctionata ca atare.


ARTICOLE & INTERVIURI

PORTOFOLIU


Safari in Kenya
cu Nikkor 400mm f/2.8

Lumina dimineții trece foarte repede în Kenya, așa că pândesc fiecare moment și fiecare oportunitate cu sufletul la gură. În această dimineață parcă subiectele nu mai apar, iar cețurile matinale se pierd la fel de ușor ca și lumina. Un șacal trece pe lângă mașină cu capul plecat, probabil a prins mirosul unei urme. Câteva declanșări și mergem mai departe... ne îndreptăm spre pădurea de pe malul lacului Nakuru, învăluită într-o lumină subtilă și o ceață fină. Este decorul perfect, însă încă ne căutăm subiectul. Drumul face o curbă strânsă și respir ușurat... în fața noastră apar câteva exemplare de girafă, ce pasc liniștite. Ne oprim și le fotografiem. Lumina este perfectă, însă parcă ceva lipsește. La un moment dat, privirea îmi este atrasă în dreapta, unde se desfășoară un cadru inedit. Una dintre girafe se plimbă printre copaci, însă pare atât de mică în comparație cu aceștia... Mă gândesc că este un pui în primă fază, însă îmi dau seama că nu acesta este motivul, ci arborele ce tronează deasupra ei, un acacia cu coaja galbenă. Privesc prin obiectiv și mă rog ca girafa să meargă în direcția pe care mi-o doresc... încă un pas, doi, trei și încep să declanșez. Am în față cadrul la care am sperat, iar în astfel de momente ești doar tu cu subiectul, chiar dacă mașina în care mă aflu este plină cu alți fotografi, fiecare cu gândurile și subiectele lui..


Visez de ceva vreme la o tură de safari în Africa, însă am tot așteptat momentul potrivit pentru a organiza o astfel de aventură, iar acest moment a venit undeva pe la începutul verii, când am putut pune bazele unui astfel de program împreună cu Explore Travel, agenția parteneră de aici și African Horizon, partenerii noștrii din Kenya. După ceva timp de studiat parcurile kenyene, am rămas în final la doar trei: Amboseli, cu ale lui turme de elefanți și priveliști către Kilimanjaro, Lacul Nakuru cu spectacolul oferit de păsările flamingo, și bineînțeles Masai Mara cu ale lui turme impresionante de ierbivore și feline ce le pândesc orice mișcare. Fiecare zonă a venit cu un peisaj inedit și bineînțeles cu o faună specifică.


Am făcut planurile, am făcut calculele și tura a fost postată pe www.photolife.ro. Nu am știut la ce să ne așteptăm, fiind primul safari fotografic organizat din România, însă în două săptămâni locurile au fost ocupate. O surpriză mai mult decât plăcută. Cu grupul format, nu mi-a rămas de făcut decât să fac pregătirile de rigoare, iar asta însemna bineînțeles și ceva echipament adecvat. Încă de la început m-am gândit la un teleobiectiv performant, pe care să îl împrumut de la Nikon, parteneri la multe dintre proiectele pe care le-am realizat până acum, însă nu eram foarte hotărât care să fie acesta. Cu siguranță că 400mm f/2.8 era pe listă, mai fotografiasem cu el în trecut în cadrul proiectului România Sălbatică, însă mărimea lui și greutatea m-au pus un pic pe gânduri. Până la urmă trebuia să mă urc cu el în avion înainte să ajung să fotografiez în Africa, așa că am început să fac un calcul al bagajului. Rucsacul ales a fost un Lowepro, modelul Pro Trekker 400AW, în care știam că pot pune liniștit obiectivul de 400mm, iar pe lângă acesta îmi mai încăpeau și două camere D800 și D300, și alte două obiective 16-35mm f/4 și 70-200mm f/2.8, nelipsite din bagajul meu, un teleconvertor de 2x și alte câteva lucruri personale. Urma partea cu cântăritul, cea mai interesantă dintre toate... nici mai mult nici mai puțin decât 14kg. Un pic cam mult, de vreme ce aveam voie doar cu 7kg în avion, însă chiar nu mai aveam ce să las, laptopul era deja în bagajul unui prieten, iar obiectele personale erau limitate la maxim. Am sunat însă la agenția parteneră, pentru că știam că mai mulți dintre cei ce urmau să vină aveau bagaje poate nu la fel de grele, însă cu siguranță peste limita admisă. Având zbor cu Qatar Airways, am primit o promisiune de la ei că putem avea bagaje mai grele, fiind vorba de echipament foto. Mă liniștesc și ne pregătim de plecare. La aeroport însă, mai am parte de o surpriză, rucsacul meu nu cântărește doar 14kg ci de fapt vreo 17kg. Cum să fie posibil asta, stau și mă gândesc, poate cântarul meu este de vină, unul de pescuit cumpărat special pentru a cântări bagaje. Se pare că producătorul, a vrut să mai tempereze egoul și avântul pescăresc al unora și l-a făcut să arate mai puțin decât în realitate. Oricum, până la urmă lucrurile se rezolvă, cei drept nu fără ceva emoții și după un zbor nu foarte lung, cu schimbare în Doha, ajungem pe pământ african.


După ce am fost întâmpinați de ghizii noștrii, ce aveau să ne însoțească pe parcursul celor opt zile petrecute în Kenya, ne-au urcat în mașini și am pornit către Amboseli, urmând ca a doua zi de dimineață să facem cunoștință cu primele animale. În prima zi de teren am avut șansa să fotografiem foarte multe specii, unul dintre fotografii din tură, prietenul Cristian Goga, a făcut un calcul și a ajuns la concluzia că am stat aproximativ 11h în teren, iar de la prima poză realizată de dimineață și până la ultima făcută seara, cu ceva pauze pe la prânz, am fotografiat nu mai puțin de 100 de specii, asta însemnând o medie de o specie noua la fiecare cinci minute și jumătate. La așa abundență de animale, nici nu ai cum să nu îți pui echipamentul la treabă. Deși este un pic mai lent când vine vorba de rafala de imagini, uneori atât de importantă în fotografia wildlife, am preferat să fotografiez cu D800. Astfel am încercat să fiu mai intuitiv și să declanșez numai în momentele cheie, aptitudine pe care de altfel o tot exersez de ceva vreme și prin țară. Combinația D800 și 400mm a funcționat foarte bine, și, deși eram obișnuit cu zoom-ul de la alte obiective, atunci când era cazul, treceam camera pe modul DX pentru a obține un cadru mai strâns. Este foarte important să vă cunoașteți aparatul în momentul în care aveți de făcut reglaje rapide și să folosiți butoanele fără a dezlipi camera de la ochi. Uneori chiar și cel mai mic moment de neatenție te poate costa o acțiune ratată. Personal, prefer să îmi pun preset-uri pentru fiecare tip de fotografie pe care îl practic în meniu, și să aleg de acolo din doar câteva ajustări. Mă axez după aceea doar pe reglajele de focalizare ale obiectivului.


În toată tura de safari, au fost câteva momente în care focalizarea a fost vitală, atât pentru a surprinde acțiunea, cât și pentru a gestiona anumite situații în care nu se mai putea folosi o focalizare automată și trebuia trecut rapid la un control manual. În ambele cazuri s-a desurcat foarte bine și am putut fotografia fără probleme, chiar și subiecte foarte rapide. De multe ori am fost limitat de spațiul de manevră destul de mic oferit de fereastra mașinii, iar când a fost vorba de acțiune a trebuit să fotografiez de pe acoperișul acesteia.


Cu siguranță am plecat în această tură de safari cu gândul la multe animale emblematice pe care îmi doream să le văd, însă așteptările mi-au fost cu mult depășite, pe de o parte de numărul mare de specii, pe de altă parte de numărul de exemplare întâlnite. În Masai Mara, cât cuprindeai cu ochii puteai vedea zebre, gazele sau antilope Gnu, erau practic cu miile, făcând uneori compoziția unui cadru foarte dificilă, deoarece, mai ales dacă aveai o focală mai scurtă, îți intrau prea multe animale în cadru. De foarte multe ori, am încercat să îmi decupez din cadrul general doar anumite porțiuni și anumite exemplare, iar aici distanța focală de 400mm chiar a ajutat. Printre mamifere pe care îmi doream să le văd se numărau leopardul și rinocerul negru, iar la Nakura am avut șansa să le întâlnim pe amândoua. O surpriză neașteptată a fost să vedem, într-o seară foarte târziu, un caracal, o felină de talie mai mică, însă foarte interesantă și rară. Deși nu mai era lumină de pozat, ne-am putut bucura de prezența ei.


Dintre păsări, îmi doream să văd specii noi de prigorii, dumbrăveancă sau pescăruș albastru, și din fiecare am văzut câteva exemplare. Surpriza cea mai neașteptată, a fost să vedem o pasăre secretar, o specie ce se hrănește cu reptile și care are o statură impresionantă, fiind la fel de înaltă ca o gazelă Thomson. Normal că spectaculoase au fost și păsările flamingo, speciile de berze sau stârci pe care le-am întânit în special pe malul lacului Nakuru. Chiar dacă talia păsărilor este mai mică uneori, sau stau la distanțe mai mari, focala de 400mm a fost suficientă, iar atunci când nu am avut de ales am apelat și la teleconvertor, de 1,4x sau 2x după caz. Ca la orice alt obiectiv, folosirea teleconvertorului este o soluție de compromis, deoarece vine cu ceva pierderi de calitate, mai ales la claritatea imaginii.

Chiar dacă printre punctele forte ale obiectivului de 400mm se numără, focalizarea foarte rapidă și silențioasă și estomparea foarte frumoasă a fundalului, cred că una dintre cele mai importante caracteristici este luminozitatea lui. Deși în cele mai multe dintre cazuri am folosit o diafragmă f/4 pentru o claritate mai bună, au fost momente în care am avut nevoie de f/2.8 pentru a beneficia de toată lumina pe care acest obiectiv o poate avea. Au fost câteva situații în care am fotografiat chiar și cu 1/50s și am avut rezultate surprinzător de bune, iar unul dintre aceste momente a fost întâlnirea cu doi masculi de leu, la ceva vreme după apus, când ne întorceam către locul de cazare. A fost de altfel și singura seară în care ne-am putut bucura de niște fotografii cu lei, pentru că de fiecare dată când ne-am mai întâlnit cu ei, nu au făcut altceva decât să doarmă nestingheriți de prezența noastră.


Foarte mulți ar crede că o focală de 400mm este prea scurtă pentru fotografia wildlife, însă uneori pierdem din vedere un aspect foarte important... nu numai această focală este importantă. Uneori trebuie să învățăm să ne găsim subiectele, să ne apropiem de ele, să încercăm mereu soluții noi de abordare. Chiar dacă la început cu toții vrem să avem animale care să fie destul de mari în cadru, pe măsură ce o să evoluăm în acest domeniu o să vedem că unele imagini sunt mult mai frumoase dacă subiectul nostru este o parte din fotografie, pentru că astfel o să putem spune o poveste mai interesantă. În Africa am încercat multe astfel de abordări, în care animalul să fie o parte importantă din cadru și nu neapărat o reprezentare a speciei. Personal, cred că astfel de imagini sunt mult mai inedite și, de cele mai multe ori, mai apreciate decât celelalte. Câteodată însă, astfel de imagini sunt și singura soluție. De ce spun asta, ei bine pentru că la Nakuru, o zi întreagă am căutat să vedem un leopard, cel mai greu de văzut animal din celebrul Big Five, care mai include leul, rinocerul, bivolul și elefantul. Într-una dintre seri însă, ghidul nostru a primit prin radio informația că s-a văzut un leopard, așa că am pornit și noi înspre zona respectivă. Surpriza a fost ca la locul respectiv să mai fie încă vreo douăzeci de mașini, înșirate care mai de care pe drum. După câteva manevre de șofer african cu experiență, ghidul nostru ne-a dus destul de aproape, găsind cumva o fereastră printre celelalte mașini, din care să zărim și noi ineditul animal. Destul de aproape în acest caz însă, nu era suficient pentru a reda un cadru în care să se vadă pe deplin specia, așa că a trebuit să improvizez. Pentru că la început chiar m-am chinuit să văd leopardul, foarte bine camuflat în copacul lui, am vrut să redau același lucru și în imagine, așa că am fotografiat astfel încât să redau ideea de habitat și mimetism, în care leopardul să fie doar un punct culminant.


În concluzie, după opt zile de safari în care a fost pus la muncă, obiectivul s-a comportat exemplar, de altfel nici nu aveam cum să nu fie așa. Singurul incovenient pe care îl pot găsi, fiind greutatea și mărimea acestuia. Uneori, după o zi întreagă de ridicat și pus jos obiectivul, atât la fereastră cât și sus pe acoperișul mașinii, mă simțeam destul de obosit. Era însă acel timp de oboseală placută, ce face parte din viața fotografului de natură. Oricum, bine că am fost cu mașina în safari și nu cu rucsacul în spate, așa cum îmi este obiceiul. Cu siguranță că un obiectiv mai versatil, atât în privința zoom-ului dar și al greutății, ar fi fost mai ușor de manevrat, însă până la urmă trebuie făcut undeva un compromis. Nu poți avea un obiectiv cu o distanță focală atât de mare și atât de luminos în alte condiții. Pe lângă toate acestea, obiectivul a devenit și un fel de mascotă a turiștilor cu care ne întâlneam și care s-au tot pozat cu el, dar în același timp și a masailor care îl tot numeau “bazuuka”.


Deși am plecat la drum cu multe prejudecăți, m-am întors din Kenya mai implinit decât din multe alte ture. Am făcut cunoștință cu niște oameni minunați, extrem de prietenoși și de calzi, am văzut că poate exista profesionalism desăvârșit, chiar și acolo unde te aștepți mai puțin, iar aici mă gândesc mai ales la ghizii noștrii, doi oameni de excepție, și mi-am dat seama că, încă din avionul de întoarcere, făceam planuri pentru a reveni anul viitor. Unele locuri crează dependența, iar acesta este cu siguranță unul dintre ele.

Toate bune și pe curând.

PARTENERI