Toate drepturile asupra fotografiilor prezente in acest site apartin autorului. Pentru dreptul de folosire a fotografiilor sau pentru imagini din stoc sau la comanda va rugam sa ne contactati.

Toate fotografiile, imaginile, grafica, textul si conceptul grafic sunt proprietatea autorului. Orice folosire a acestor materiale, sub orice forma, fara cesionarea dreptului de utilizare este interzisa. Orice abatere de la cele mentionate mai sus si orice utilizare neautorizata a materialelor prezentate in acest site, se supune legilor in vigoare si va fi sanctionata ca atare.


ARTICOLE & INTERVIURI

PORTOFOLIU


Piatra Craiului
Romania Salbatica

Înaintăm pe creasta sudică pe o căldură înăbușitoare. De sus dogoare soarele de iulie, de jos creasta albă de calcar ce reflectă căldura acestuia. Ne simțim ca într-un cuptor. Curând ni se termină și apa, așa că ne hotărâm să coborâm în Poiana Închisă, unde se află singurul izvor din această parte de creastă. Vedem poiana de sus, iar în mijlocul ei, câteva capre negre pasc liniștite, un motiv în plus să coborâm. Căutăm hornul prin care trebuie să intrăm și înaintăm cu grijă. Încă un pasaj de traversare mai expus și suntem în poiană. Caprele sunt încă acolo, așa că ne mișcăm în liniște. Unele sunt la păscut, altele stau la umbra pereților uriași de stâncă. Mă îndrept către acestea din urmă, fără a face mișcări bruște, cu pași mici. Caprele nu par speriate și mă lasă să mă apropii la doar 10-20 de metrii. Aleg o capră mai retrasă și mai înaintez. Nu se sperie, însă cu un tușit scurt își cheamă iedul aproape. Acesta nu este conștient de mine, nu îmi dă importanță și începe să se joace cu mama lui. După câteva salturi și îmbrânceli urmează un gest de tandrețe rară. Aparatul parcă îmi tremură în mână și, ținându-mi respirația, declanșez încă o rafală de imagini. Chiar dacă cele două capre sunt încă împreună, nu rezist tentației de a mă uita să văd dacă am reușit să surprind scena. Respir ușurat, este totul acolo, captat pentru totdeauna. Urmează alte momente interesante, însă niciunul atât de tandru. Mă retrag într-un final pentru a le reda caprelor intimitatea, mă așez împreună cu colegul meu într-o poiană și privesc în jur. Suntem înconjurați de capre, ne-au acceptat în lumea lor și parcă nici nu ne văd. Declanșăm în toate direcțiile. Sunt conștient că momentul meu a trecut, însă cum ai putea să te abții? După aproape două ore, realizez cât îmi este de sete, am uitat complet de izvor și de motivul pentru care am ales să coborâm din creastă.


Piatra Craiului este un munte incredibil de frumos și dificil pe alocuri, așa că este preferat de foarte mulți montaniarzi. Creasta principală, lungă de aproximativ 25 de kilometrii, este amplasată pe direcția SV-NE și se interpune oarecum crestei principale a Carpaților Meridionali. Cel mai înalt punct este Vârful La Om, sau Piscul Baciului, ce atinge 2237 metrii. Deși peisajul crestei este unul interesant, mai ales pentru alpiniști, pentru fotografi Craiul nu este neapărat cel mai fotogenic munte. Fiind mai aproape de casă, am ales să merg de mai multe ori în acest parc, pentru a încerca o abordare în mai multe anotimpuri. Așadar imaginile de aici sunt realizate în vreo cinci ture diferite, atât iarna cât și vara.


În vară ne-am concentrat mai ales pe peisajul alpin și viețuitoarele de aici. Am căutat caprele negre în mai multe zone, însă am reușit să le fotografiem cu adevărat în Poiana Închisă, un loc superb, aflat în afara traseelor turistice, undeva la mijlocul crestei sudice, suspendat între pereți impresionanți. Am avut aici șansa să stăm foarte aproape de capre și să le fotografiem în voie. Comportamentul lor a fost unul absolut natural, acceptându-ne complet în lumea lor. Tot în acest loc ne-am delectat cu câteva imagini în apus de soare și cu două flori rare și emblematice pentru acest munte. Una dintre ele este un adevărat simbol al Carpaților și se găsește în toate masivele montane înalte de la noi din țară. Este vorba desigur de floarea de colț, care deși este o floare frumoasă, uneori necesită adevărate abilități de alpinism pentru a o putea poza în habitatul ei. Cealaltă floare, endemică zonei, este garofița Pietrei Craiului. Florile ei de un roz aprins, cu un desen unic pentru fiecare specimen în parte, aduc niște pete de culoare peisajului din jur. Puțin mai jos, pe pantele Marelui Grohotiș, mai puteți găsi și macul galben, o altă floare rară și deosebită, datorită adaptării ei la viața pe grohotișurile calcaroase. În zona crestei se mai poate întâlni o floare frumoasă, o orhidee de această dată, sângele voinicului. Culoarea ei de un roșu violaceu vă va atrage cu siguranță privirea. Tot pe creastă, însă și la baza muntelui, se mai pot întâlni și bulbuci de munte, și ei interesant de fotografiat. Toate aceste flori pot fi redate atât arătând mediul în care trăiesc, dar pot fi abordate și cu tehnică macro, pentru a evidenția anumite detalii.


În iarnă, am ales să fotografiez Piatra Craiului atât într-o abordare clasică, așa cum este creasta văzută din Culoarul Rucăr-Bran, însă am vrut și o abordare mai inedită, așa cum o văd alpiniștii care aleg să parcurgă acest traseu dificil în plin sezon hivernal. Din păcate vremea foarte capricioasă și zăpada abundentă, combinată cu riscul ridicat de avalanșă, nu ne-a permis accesul, așa că am abordat alte locuri interesante cum ar fi zona La Zaplaz, aflată la intrarea pe traseul cu lanțuri și Cerdacul Staciului, din apropierea marelui grohotiș. În ambele locații există niște arcade de piatră interesante, unde se pot încerca imagini inedite. În Cerdac se poate urca pentru o imagine cu arcada uriașă a acestuia, proiectată peste Munții Iezer, însă trebuie avut grijă mai ales iarna, pentru că accesul se face pe o scară verticală, iar de foarte multe ori în partea de sus este gheață. Lângă Cerdac se află Peștera Stanciului, care deși este închisă pentru turiști, poate fi fotogenică datorită stalacmitelor de gheață formate iarna în bolta de la intrare.


O destinație bună pentru iarnă este și Cabana Curmătura, renovată recent și cu niște cabanieri deosebit de primitori. Până aici puteți vedea Prăpăstiile Zărneștilor, greu de fotografiat însă deosebite ca aspect și niște priveliști frumoase din Poiana Zănoaga, atât cu creasta Craiului, cât și cu Bucegiul. De la Curmătura puteți ajunge ușor în Șaua Crăpăturii, ce separă creasta principală de Piatra Mică. Priveliștea de aici este și ea interesantă.


La final trebuie să le mulțumesc celor din CPNT Brașov (Clubul pentru Protecția Mediului și Turism), cu care am făcut câteva drumeții și lui Sorin Țîrțîrău pentru tura de pe creastă în care am avut întâlnirea memorabilă cu caprele negre. De asemenea le mulțumesc și celor câțiva prieteni de la workshop-urile Photolife, cu care am mai împărțit câteva ture din Crai.


Piatra Craiului este un munte mic, însă cu toate acestea este un munte deosebit de interesant. Fiind aproape de casă, este un loc pe care îl vizitez des, însă de care nu m-am plictisit și nu cred că mă voi plictisi vreodată. Cu acest ultim capitol ne încheiem călătoria prin parcurile naționale, așa că poate se justifică o scurtă recapitulare a primei părți a proiectului Romania Sălbatică.


Prima noastră tură a fost în Munții Rodnei, unde am fotografiat în special creasta, lacurile glaciare și marmotele, iar mai apoi a urmat Semenic – Cheile Carașului, unde ne-au impresionat Cheile Carașului și cea mai mare pădure virgină din țară, aflată la Izvoarele Nerei. A urmat Parcul național Cheile Bicazului – Hășmaș, cu cele mai impresionante chei din țară și cu Lacul Roșu, dar și ineditul parc național Domogled – Valea Cernei, cel mai mare din țară, cu un peisaj absolut nou pentru mine datorită climatului specific. Tot în premieră a fost pentru mine și întâlnirea cu Retezatul, unul dintre cei mai frumoși și mai deosebiți munți pe care i-am văzut la noi în țară, prin caracterul alpin și salba de lacuri glaciare. A urmat Defileul Jiului și mai apoi parcul național Ceahlău, poate unul dintre cei mai fotogenici munți de la noi. Călătoria ne-a purtat mai departe prin Cozia, cu al lui climat mai blând dat de vecinătatea cu Valea Oltului și mai apoi am descoperit parcul național Călimani, cu peisajul vulcanic inedit. O altă surpriză deosebit de plăcută, a fost întâlnirea cu Munții Măcinului, unde am rămas surprins de frumusețea locului și unicitatea lui. Tot în Dobrogea am mers în Delta Dunării, un paradis acvatic cu o biodiversitate unică în Europa, unde ne-am bucurat de prezența păsărilor, dar și de peisajul specific. A urmat o altă locație inedită, parcul național Cheile Nerei – Beușnița, unde am vazut cele mai lungi chei din țară, dar și Ochiul Beului, o locație mai mult decât inedită din acest parc. A rămas spre final cel mai mic parc național, Buila – Vânturarița, unde însă am străbătut unul dintre cele mai grele trasee din întregul proiect, străbaterea crestei principale, și am încheiat cu minunatul Piatra Craiului, despre care am povestit în rândurile de mai sus. Vă așteaptă imagini deosebite și din parcurile naturale, unele la fel de spectaculoase ca și cele naționale, așa că vă așteptăm să ne fiți alături și în continuare.


Drumuri bune si poteci insorite!

PARTENERI