Toate drepturile asupra fotografiilor prezente in acest site apartin autorului. Pentru dreptul de folosire a fotografiilor sau pentru imagini din stoc sau la comanda va rugam sa ne contactati.

Toate fotografiile, imaginile, grafica, textul si conceptul grafic sunt proprietatea autorului. Orice folosire a acestor materiale, sub orice forma, fara cesionarea dreptului de utilizare este interzisa. Orice abatere de la cele mentionate mai sus si orice utilizare neautorizata a materialelor prezentate in acest site, se supune legilor in vigoare si va fi sanctionata ca atare.


ARTICOLE & INTERVIURI

PORTOFOLIU


Cozia
Romania Salbatica

Este ora prânzului, oră în care un fotograf de natură are două opțiuni: fie se odihnește pentru a recupera orele de somn pierdute la răsărit, fie caută locuri interesante de fotografiat pentru apus. Eu am ales a doua variantă, însă pentru că apusul de soare știam unde mă va găsi, am încercat să caut o poziție bună pentru răsărit. Singurul punct interesant se află pe un mic vârf pe care îmi propun să îl urc. Zăpada mare și jneapănul îmi fac această urcare scurtă să dureze mai bine de jumătate de oră. La fiecare pas mă afund până la brâu, iar următoarea mișcare este una în care încerc să mă eliberez de zăpada strânsă în jurul meu. Spre partea superioară a pantei, zăpada este înghețată și îmi ușurează înaintarea. De sus am o proveliște bună către Munții Făgăraș și Țara Loviștei, însă înainte de toate trebuie să îmi trag sufletul după efortul depus. Cu siguranță însă poteca făcută îmi va ușura munca de dimineață, sau cel puțin așa credeam în acel moment...

Expunerea sudică și vecinătatea cu Valea Oltului, oferă Masivului Cozia un climat mai blând față de vecinii din jur, cu toate astea însă muntele are capriciile lui. Deși pe la începutul lui martie în această zonă este de obicei primăvară, iar florile încep deja să iasă, anul acesta ninsorile abundente au schimbat complet peisajul. Tura noastră trebuia să fie una de primăvară, însă s-a transformat într-o tură de iarnă veritabilă.

Cozia nu se remarcă neapărat prin înălțimea lui, aceasta fiind relativ modestă, 1668m în vârful cu același nume, însă este un munte frumos, abrupt în multe zone și bine definit ca formă. Deasemenea este un munte populat din timpuri străvechi, la poalele lui fiind multe mănăstiri și schituri cu o istorie interesantă, printre care se remarcă mănăstirile Cozia, Turnu sau Stânișoara.

Prima parte din tura noastră în acest masiv a fost dedicată zonelor de la bază, cum ar fi Valea Lotrișorului sau Valea Gardului. Deși speram să descoperim aici flori și pâraie umflate de topirea zăpezilor, așa cum am mai fotografiat în alți ani, acum a trebuit să ne rezumăm la câteva cascade și fotografii abstracte cu gheață și zăpadă. Tot în prima parte ne-am putut bucura și de câteva reflexii în barajul de acumulare cu Muchia Basarab sau Turnul lui Teofil. Pentru că o mare parte din planul nostru a fost dat peste cap de iarna târzie, a trebuit să improvizăm și să găsim alte puncte de interes pentru fotografiile noastre. Unul dintre acestea a fost Muchia Basarab, o creastă stâncoasă ce se învecinează cu Cozia, de unde speram să avem o perspectivă bună de fotografiat către masiv. Nu pot spune că am găsit ceea ce am căutat, însă pinii cocoțați pe stâncăriile din zonă au constituit un subiect mai interesant decât muntele în sine ce datorită distanței mici avea tendința să domine mult prea mult cadrul și să aglomereze totul în imagine.

Următoarele zile au fost dedicate zonei alpine, așa că ne-am făcut bagajele și am urcat cu rucsacul în spate către Cabana Cozia, pe traseul ce te poartă către Stânișoara și mai apoi pe la Colțul lui Damaschin și pe deasupra rezervației științifice ce include Pereții Gardului și Colții Foarfecii. Traseul este unul destul de abrupt uneori, însă foarte frumos și cu puncte bune de belvedere. Chiar dacă zăpada ne îngreuna urcarea, efortul ne-a fost răsplătit la cabană unde ne aștepta un ceai cald și masa pusă. Ne-am cazat la un refugiu al parcului, aflat lângă cabană, unde cei doi rangeri ce m-au însoțit s-au căznit să facă focul într-o sobă, probabil cu coșul înfundat de zăpadă. Fumul produs a învăluit repede întreaga cabană și ne-a intrat bine în haine, iar acasă am observat că și echipamentul foto avea impregnat un ușor miros de fum. I-am lăsat pe rangeri să rezolve problema sobei și am plecat să îmi continui ședința foto pentru care venisem. După ce mi-am aranjat locul pentru răsărit, am plecat să caut o locație bună pentru apusul de soare, undeva lângă Vârful Cozia. După o zi în întregime senină, apusul nu a fost tocmai spectaculos, însă zăpada viscolită mi-a oferit niște prim-planuri interesante. A doua zi de dimineață am urcat pe locul pe care îl pregătisem de seara, însă deși speram ca efortul să îmi fie mai mic pentru că aveam deja urme bătute, zăpada destul de afânată mi-a îngreunat din nou înaintarea. O altă zi senină se arăta în față, așa că nici de această dată nu am avut parte de ceea ce îmi doream. Muntele are întotdeauna voința lui așa că este bine să o respecți și cu siguranță îți va arăta momentele lui cele mai frumoase cu o altă ocazie. După răsărit am coborât deasupra Colților Foarfecii pentru a căuta caprele negre, dar deși le-am întâlnit relativ repede, acestea nu au vrut să fie tocmai prietenoase, păstrând distanțe considerabile.
Tura din Parcul Național Cozia nu a fost tocmai cea mai reușită din proiectul nostru, vremea a fost excelentă pentru a te bucura de munte ca și montaniard, cu zile senine și frumoase, însă nicidecum așa cum și-o dorește un fotograf, capricioasă și cu lumini spectaculoase. Cu toate astea însă, ne-am putut bucura din plin de un munte pe care nu îl încercasem până acum iarna și cu toate că vroiam să îmi las acasă hainele mai groase acasă, mă bucur că nu am făcut acest lucru, deoarece vântul și frigul s-au făcut simțite din plin, chiar dacă cerul a rămas senin aproape toată perioada.

Pe final ca de obicei, trebuie să le mulțumesc celor din administrație care m-au ajutat în această tură și m-au însoțit pe traseu, oferindu-mi informațiile necesare. Deasemenea trebuie să îi mulțumesc și cabanierului de la Cozia care ne-a primit călduros, așa cum ar trebui să se întâmple la orice cabană de munte.

Data viitoare vă invit să descoperim împreună Parcul Național Călimani, unde ne-a însoțit aceeași iarnă târzie. Până atunci însă, vă las să vă bucurați de imaginile din Parcul Național Cozia.

Drumuri bune si poteci insorite!

PARTENERI