Toate drepturile asupra fotografiilor prezente in acest site apartin autorului. Pentru dreptul de folosire a fotografiilor sau pentru imagini din stoc sau la comanda va rugam sa ne contactati.

Toate fotografiile, imaginile, grafica, textul si conceptul grafic sunt proprietatea autorului. Orice folosire a acestor materiale, sub orice forma, fara cesionarea dreptului de utilizare este interzisa. Orice abatere de la cele mentionate mai sus si orice utilizare neautorizata a materialelor prezentate in acest site, se supune legilor in vigoare si va fi sanctionata ca atare.


ARTICOLE & INTERVIURI

PORTOFOLIU


Defileul Jiului
Romania Salbatica

După un somn lung, ne trezim pentru ultima dimineață de fotografiat în Defileul Jiului. Plini de speranță ieșim afară din cabană și privim cerul. Parcă am fi într-un blestem și parcă am retrăi aceeași zi la nesfârșit, și asta pentru că pentru a treia zi consecutivă cerul este senin și fără țipenie de nor. Poate multă lume se bucură de această vreme, însă pentru un fotograf de natură, nu există un răsărit mai banal...

Defileul Jiului desparte Munții Parâng de Munții Vâlcan, și în același timp două dintre grupele ce formează Carpații Meridionali, Grupa Parângului de Grupa Retezat – Godeanu. Deși ideea creerii unui parc național în zona defileului apare încă din 1989, totul se rezumă doar la apariția unor rezervații precum Pădurea Bratcu, Sfinxul Lainicilor sau Stâncile Răfăilă. Parcul Național Defileul Jiului ia naștere în anul 2005, după multe cercetări și studii, și se întinde pe mai bine de 11 000 de hectare. Din toată această suprafață, 85% este ocupată de păduri, restul fiind reprezentat de pajiștile și golurile alpine din zona Reciu, în Munții Parâng și Chenia Dumitra, în Munții Vâlcan.

Când priveam prima dată lista parcurilor din România, cel mai surprins am fost de Defileul Jiului și asta pentru că deși trecusem prin zonă, nu știam despre statutul acestei arii protejate. Probabil cei mai mulți dintre cei care traversează defileul pe drumul național DN66, nu știu că trec printr-un parc național. Deși accesul este foarte facil cu mașina, altfel se pune problema dacă vrei să mergi la pas, pentru că majoritatea potecilor ce te scot pe versanți sunt foarte abrupte și stâncoase. Unele priveliști însă, merită tot efortul.

Prima zi din tura noastră în Defileul Jiului a fost și una dintre cele mai spectaculoase, și asta mai ales pentru că a fost una cu nori, cu ceață și cu o atmosferă deosebită. Am ales să mergem în Pasul Vâlcan, deasupra defileului, de unde aveam numeroase puncte de belvedere atât către zona parcului, dar și către munții din jur. Ceața, chiciura și lumina caldă de apus au fost cele care ne-au pus să îndurăm un frig cumplit. A meritat însă tot efortul.
Următoarea zi avea să fie una foarte senină, acest lucru urmărindu-ne până la finalul turei. Cum însă nu aveam ce face și trebuia să ne mobilizăm, indiferent de vreme, am urcat pe celălalt versant al defileului pentru a vedea un răsărit de soare din Plaiul Bumbeștilor. Chiar dacă acesta nu a fost unul foarte spectaculos, ne-am bucurat de lumina caldă pentru a fotografia detalii, frunze înghețate de frigul de peste noapte, dar și o pădure superbă de mesteacăn. Spre seară am traversat din nou defileul și am urca pe celălalt versant, în Culmea Borzii Vineți, unde am avut ocazia să ne bucurăm de multe stâncării, de puncte de belvedere, de imagini abstracte și culori pastelate de toamnă, dar și de compania câtorva capre negre, care însă nu au vrut să se lase fotografiate. Următoarea dimineață, și ea una extrem de senină, am urcat pe Sfinxul Lainici, un bun punct de belvedere către câteva coturi ale Jiului. Seara am ajuns din nou în Pasul Vâlcan și pe Culmea Dumitra, unde nu am mai găsit aceeași atmosferă cețoasă, însă unde am avut parte de un apus de soare cum numai în golurile alpine poți vedea. Acesta ne-a ținut sus până la ultima geană de lumină. Ultima zi ne-am dedicat-o Jiului și Pârâului Polatiștei, un afluent al acestuia.

Parcul Național Defileul Jiului a fost surprinzător de sălbatic, mai ales când te gândești cât de ușor accesibil este, fiind străbătut de un drum național. Deși mic, a fost unul dintre cele mai grele parcuri de fotografiat până acum, mai ales datorită vremii, ce nu ne-a oferit foarte multe momente inedite. Cu toate astea însă, sălbăticia locurilor și priveliștile liniștitoare din golul alpin, fac din această zonă una ce merită bătută la picior și nu numai cu mașina.

Ca orice zonă naturală ușor accesibilă, parcul se confruntă mai ales cu probleme legate de gunoaiele lăsate în urmă de turiștii mai puțin educați și din când în când cu braconajul. Ca orice zonă cu multă sălbăticie, Defileul Jiului are parte de multe animale ce pot constitui trofee prețioase. Ca și în Cheile Bicazului – Hășmaș și aici am avut plăcerea să întâlnim o echipă de administrare tânără, deschisă la colaborare și implicată în problemele parcului.

Ca de obicei la final trebui să le mulțumesc celor care au sprijinit această tură și ne-au însoțit pe teren, înfruntând alături de noi frigul și “zilele senine”, lui Daniel Bucur, șeful parcului, care ne-a pus toată logistica la dispoziție, și nu în ultimul rând lui Vlad Popescu, colegul meu de tură din această zonă.

Deși este la îndemână să ajungi în Defileul Jiului, foarte puțini din cei ce ajung aici pot spune că l-au descoperit cu adevărat și i-au simțit sălbăticia. Eu unul mă bucur că mă pot număra printre cei care au încercat acest lucru, pentru că până la al descoperi în întregime mai este cale lungă.

 

Drumuri bune si poteci insorite.

PARTENERI