Toate drepturile asupra fotografiilor prezente in acest site apartin autorului. Pentru dreptul de folosire a fotografiilor sau pentru imagini din stoc sau la comanda va rugam sa ne contactati.

Toate fotografiile, imaginile, grafica, textul si conceptul grafic sunt proprietatea autorului. Orice folosire a acestor materiale, sub orice forma, fara cesionarea dreptului de utilizare este interzisa. Orice abatere de la cele mentionate mai sus si orice utilizare neautorizata a materialelor prezentate in acest site, se supune legilor in vigoare si va fi sanctionata ca atare.


ARTICOLE & INTERVIURI

PORTOFOLIU


Fantezia apei
articol Photo Travel

Apa a concurat întotdeauna cu vântul pentru a crea cele mai interesante sculpturi în piatră. Uneori au colaborat, alteori au fost mai egoisti şi au lucrat fiecare separat. Dacă atunci când vine vorba de conglomerat, vântul este cel care sfidează imaginaţia, când ne gândim la calcar, ne putem imagina locul de joacă al apei. Vârghişul a săpat necontenit în piatra ce îi oprea calea şi a desăvârşit, pe o suprafaţă restrânsă, chei, peşteri, arcade şi pereţi, ce formează cea mai spectaculoasă rezervaţie naturală din Munţii Perşani.

Accesul în zona Cheilor Vârghişului se face din comunele Vârghiş sau Mereşti, pe un drum forestier de 10 km, respectiv 7 km, cel de-al doilea însă nefiind accesibil cu maşina. Cel mai mare oraş din zonă este Baraolt, aflat în judeţul Covasna, pe al cărui teritoriu se desfăşoară şi zona tampon a ariei protejate a cheilor ce se întinde pe teritoriul judeţului Harghita. Accesul cu trenul în zonă este mai dificil, gara cea mai apropiată fiind Augustin, situată la câţiva kilometrii de Vârghiş. Dacă sunteţi amatori de ciclism montan, atunci accesul în chei nu mai constituie o problemă, sunt suficiente drumuri forestiere şi comunale în zonă care să vă poarte către destinaţie.
Potenţialul fotografic al zonei este dat de impresionantele chei, de păşunile şi fâneţele din zonă, de flora specifică, printre care şi câteva specii rare, iar pentru cei mai temerari, de lumea subterană şi de cea a verticalelor.

INFO


Rezervaţia naturală mixtă "Cheile Vârghişului şi peşterile din Chei" are o suprafaţă de 711 ha şi este cel mai spectaculos defileu carstic din judeţul Harghita. Localizarea rezervaţiei este pe teritoriul comunei Mereşti. Cheile se remarcă în primul rând prin fenomenele exo- şi endocarstice spectaculoase şi prin peisajele pitoreşti ce găzduiesc puncte fosilifere şi urme ale aşezărilor umane preistorice de interes ştiinţific. În Peştera Mare se poate întâlni una dintre cele mai mari colonii de lilieci din Carpaţii Orientali, precum şi o bogată faună de nevertebrate cavernicole. La intrarea în rezervaţie se percepe o taxă de vizitare şi camping.

CHEILE VÂRGHIŞULUI

Lungi de doar 4 km, Cheile Vârghişului sunt situate la limita judeţelor Covasna şi Harghita, pe cursul pârâului cu acelaşi nume ce izvorăşte din munţii vulcanici Harghita - Mădăraş. Rezervaţia are o suprafaţă de aproximativ 1000 de hectare, şi face parte din tronsonul nordic al Munţilor Perşani. În chei se ajunge cel mai uşor din comuna Vârghiş, pe drumul forestier ce urmează cursul pârâului. La intrarea pe acest drum găsiţi un panou de avertizare. După primii kilometri o să vă întrebaţi probabil dacă nu cumva aţi greşit drumul, pentru că în jur sunt doar fâneţe şi păşuni. Continuaţi însă, cheile sunt bine ascunse şi se arată privirii doar în imediata lor apropiere. Drumul oferă ceva privelişti interesante de fotografiat, mai ales dimineaţa şi seara, iar dacă aveţi lumină bună, nu ezitaţi să profitaţi, la întoarcere poate nu veţi mai avea ocazia. Imediat ce apar primele stânci, cocoţate pe dealuri, se vor ivi şi cheile, care din această poziţie nu par deloc surprinzătoare. La intrare veţi găsi un loc bun pentru amplasarea cortului, dacă sunteţi pregătiţi pentru aşa ceva, dacă nu, grăbiţi-vă să intraţi în chei, nimic nu o să vă bucure mai tare într-o zi fierbinte de început de vară decât răcoarea pereţilor imenşi de stâncă şi apa nu foarte adâncă în care să vă răcoriţi picioarele.

Pentru a vedea toate minunile ce aşteaptă să fie fotografiate, luaţi în spate un rucsac cu ceva mâncare, o pelerină de ploaie, dacă aceasta bate la uşă, şi, cel mai important, sandale. La început există trei poduri, după care însă trebuie să traversaţi apa de foarte multe ori pentru a străbate întregul tronson de chei. Imediat ce aţi traversat primul pod şi ce aţi trecut de un panou de avertizare, aveţi în stânga, lângă albia râului un izvor, singurul din zonă, aşa că alimentaţi-vă cu apă. Poteca merge mai departe, mai trece şi cel de-al doilea pod şi ajunge la intrarea în Peştera Şura Cailor. Deasupra portalului de la intrare se găsesc câteva trasee de alpinism, pentru cei bine antrenaţi însă, dificultatea acestora nefiind tocmai uşoară. Pentru pasionaţii acestui sport şi pentru cei ce vor să admire cheile de la înălţime, există o potecă, la 30 de metri în stânga peşterii, care după un urcuş serios ne scoate la baza unui perete de stâncă. Aici se găsesc câteva trasee excelente de căţărare, atât pentru începători cât şi pentru iniţiaţi. La baza peretelui sunt săpate galerii şi portaluri interesante, ce oferă un loc ideal pentru o şedinţă foto. Dacă alegeţi să urcaţi traseul de căţărare din dreapta peretelui, cel ce vă scoate pe un mic turn, nu uitaţi să luaţi şi aparatul de fotografiat, de sus se iveşte o interesantă privelişte către Piatra Minunilor, în care se află uriaşul portal de intrare în Peştera Mare.

După ce aţi coborât înapoi la albia râului, treceţi ultimul pod amenajat peste acesta, şi aveţi două variante. Prima, în dreapta, către Peştera Mare şi pereţii din zonă, unde veţi găsi şi alte trasee de alpinism, a doua, în stânga, continuă drumul mai departe prin chei. Cum de peşteră o să vorbim puţin mai târziu, o să urmăm poteca marcată cu bandă galbenă, ce se desparte în dreapta celei din chei şi urcă deasupra acestora, pe nişte terase interesante de stâncă. După un urcuş accentuat printr-o zonă de pădure, traseul ne scoate în fâneţele ce acoperă o bună parte a acestui versant. Dacă vremea este bună şi dacă aveţi noroc de ceva nori interesanţi, atunci găsiţi aici copaci solitari care să vă ajute la crearea unor cadre interesante. Continuând drumul forestier marcat din loc în loc, veţi întâlni pâlcuri de mesteceni interesant de fotografiat, mai ales în prag de toamnă, când aceştia capătă o culoare deosebită. Prin păşune cresc foarte multe flori care şi ele ademenesc prin formă şi culoare să fie fotografiate. După trei sferturi de oră, poteca ne aduce în capătul din amonte al cheilor, unde pârâul formează meandre şi curge domol, neştiind ce îl aşteaptă. Odată ajunşi în dreptul drumului ce ne poartă înspre Mereşti, ne abatem înspre stânga şi căutăm poteca ce ne va purta prin chei înapoi de unde am venit. Dacă uneori aveţi impresia că poteca dispare, priviţi celălalt mal, cu siguranţă va apărea acolo. Traversarea apei se face fără probleme, trebuie avut însă grijă la locurile unde apa este învolburată. Ajutaţi-vă de un băţ, dacă este cazul, sau chiar de trepied, acesta devenind foarte util mai ales atunci când apa este tulbure, pentru a sonda din loc în loc adâncimea. Dacă pentru noi o baie accidentală nu strică, aceasta poate fi fatală pentru aparatele foto, aşa că protejaţi-le cu grijă. Pe versanţi se întâlnesc numeroase turnuri, conuri de grohotiş instabil care coboară până în albie, arcade, precum şi resturi de peşteri distruse. Pe tot parcursul cheilor găsiţi foarte multe cadre interesant de fotografiat, totul depinzând de cât de format este ochiul fiecăruia şi de cât de multă imaginaţie dispuneţi. Pe poteca din chei puteţi întâlni o plantă rară şi foarte fotogenică, crinul de pădure (Lilium Martagon), este uşor de recunoscut după culoarea violet cu pete mai întunecate. Atenţie când fotografiaţi această floare, deoarece creşte în locuri umbrite, unde timpul de expunere este mai lung, iar folosirea unui trepied sau a unei valori ISO ridicate este obligatorie. Tot în zona cheilor mai puteţi întâlni papucul doamnei, bulbucul, stânjenelul, săbiuţa – specii de asemenea ocrotite. Culegerea acestor flori este strict interzisă, aşa că, dacă vă bate gândul să faceţi o surpriză plăcută cuiva, alegeţi doar margarete şi alte flori de câmp, există suficiente la ieşirea din chei. După mai bine de trei ore ajungem în acelaşi loc din care am părăsit poteca, în apropiere de intrarea în Peştera Şura Calului.

PEŞTERILE

În Cheile Vârghişului există 125 de peşteri situate în ambii versanţi, ce însumează o lungime totală de 7410 m. Cea mai renumită dintre ele este Peştera Mare, unde se poate ajunge foarte uşor urmând poteca din dreapta, imediat după traversarea celui de-al treilea pod. Urcuşul este facilitat în ultima parte de o scară metalică ce ne poartă până la arcada uriaşă de la intrarea principală. Peştera Mare a fost prima peşteră explorată şi cartată din Transilvania (1835). Dezvoltarea totală a galeriilor este de 1527m şi are patru intrări naturale. În Sala Mare a peşterii se află o colonie de lilieci compusă din mii de indivizi: pentru a ajunge însă aici este necesar un echipament adecvat. Peştera Şura Calului, situată în imediata vecinătate a potecii de acces în chei, este mai mică, şi are două intrări. În ambele peşteri sunt necesare lanterne frontale, căşti de protecţie şi haine de schimb. Pentru a vedea şi fotografia partea cea mai interesantă a peşterilor trebuie să străbateţi câteva galerii aproape târâş. În sălile de la intrare, toate formaţiunile au fost distruse de vizitatori. Ca fotograf de peşteră accesul este şi mai greu ţinând cont de faptul că trebuie cărat aparat, trepied şi eventual surse de iluminare auxiliare. Fotografia de peşteră oferă şansa celui care o face să se joace în orice fel cu lumina şi practic să picteze ceea ce doreşte să vadă în fotografia finală. Imaginaţia este practic fără limite în acest univers, care din păcate nu este chiar la îndemâna oricui. Pentru cei mai puţin echipaţi sau care suferă de claustrofobie, există un potenţial fotografic la gura peşterii, unde pot încerca cadre interesante. Lumina reflectată de frunzele copacilor din jur, în combinaţie cu aburul format deseori la gura peşterii, creează parcă o ceaţă verzuie ce dă o atmosferă aparte fotografiilor. Fotografia în peşteră este o experienţă unică care merită încercată măcar o dată, sunt foarte mari şansele să vă placă atât de mult încât să vă doriţi să retrăiţi această experienţă.

Deşi în chei nu există cascade mai spectaculoase, puteţi încerca să fotografiaţi apa cu expuneri mai lungi, mai ales dacă nu aveţi o zi însorită. Efectul dat de apa curgătoare poate fi foarte frumos. Pădurile din jurul cheilor pot fi şi ele interesante cu multe elemente inedite mai ales în început de vară când totul este de un verde intens. Dacă urcaţi potecile ce vă pot scoate în păşunile de deasupra cheilor puteţi avea şi o bună perspectivă panoramică asupra întregului defileu. La intrarea în chei există o poiană mai mare în care este permisă camparea şi de unde se poate pleca foarte uşor pe diferite trasee marcate către anumite destinaţii.

Dacă pentru a străbate cheile nu aveţi nevoie de un echipament special, o pereche de bocanci pentru potecile stâncoase şi una de sandale pentru apă fiind suficient, altfel se pune problema dacă vreţi să exploraţi o peşteră sau să vă încercaţi rezistenţa într-un traseu de alpinism. Recomandat este să mergeţi împreună cu persoane care să vă poată învăţa cum şi ce trebuie făcut şi care să deţină şi echipamentul necesar. În ce priveşte aparatura foto necesară pentru această tură, este recomandat un obiectiv superangular, pentru a putea cuprinde întreaga perspectivă a pereţilor; un obiectiv macro pentru a fotografia florile de pe pajişti şi bineînţeles trepied, fără de care degeaba intraţi în peşteră. Tot pentru lumea subterană vă trebuie şi surse suplimentare de lumină, fie ele lanternele prietenilor din jur sau bliţuri şi reflectoare. Dacă pentru chei anotimpul ideal de vizitat este vara sau toamna, pentru peşteri nu are nici o importanţă, lumea lor este mereu aceeaşi. Acordaţi însă o atenţie sporită acestei lumi şi încercaţi să o schimbaţi cât mai puţin, uneori chiar şi un pas făcut greşit poate distruge formaţiuni create în sute de ani. Pe tot parcursul drumeţiei amintiţi-vă că vă aflaţi într-o arie protejată şi nu luaţi cu voi acasă decât amintirea unor locuri frumoase şi multe fotografii reuşite.

Drumuri bune şi poteci însorite!


Articol publicat in revista PHOTO Travel nr. 5 mai 2009

PARTENERI