Toate drepturile asupra fotografiilor prezente in acest site apartin autorului. Pentru dreptul de folosire a fotografiilor sau pentru imagini din stoc sau la comanda va rugam sa ne contactati.

Toate fotografiile, imaginile, grafica, textul si conceptul grafic sunt proprietatea autorului. Orice folosire a acestor materiale, sub orice forma, fara cesionarea dreptului de utilizare este interzisa. Orice abatere de la cele mentionate mai sus si orice utilizare neautorizata a materialelor prezentate in acest site, se supune legilor in vigoare si va fi sanctionata ca atare.


ARTICOLE & INTERVIURI

PORTOFOLIU


Orasul Voievozilor
articol Photo Magazine

Istoria a fost darnica si a daruit Targovistei nu mai putin de 33 de voievozi. Mai bine de trei veacuri acestia au scris  istoria  zbuciumata a Tarii Romanesti. Oriunde ai pasi in acest oras al voievozilor,  zaresti o biserica, o ruina, o cetate, un turn, sau un zid care iti amintesc de vremuri demult apuse, despre care numai cartile de istorie mai vorbesc.


Pentru a ajunge in Targoviste trebuie sa urmam drumul DN 73, alte drumuri ajungand in oras dinspre Pitesti sau Ploiesti. Principalele atractii fotografice ale orasului sunt bisericile, manastirile, ruinele Curtii Domnesti si Turnul Chindiei. Toate acestea au avut de-a lungul timpului un important rol religios, politic si economic, in special in perioada in care orasul era capitala Tarii Romanesti. Cei 33 de voievozi, incepand cu Mircea cel Batran si continuand cu Vlad Tepes, Neagoe Basarab, Petru Cercel, Mihai Viteazul, Matei Basarab si pana la Constantin Brancoveanu, au reusit sa lase in urma un patrimoniu cultural fara egal la acea vreme, care in mare parte se mai pastreaza si astazi.


MITROPOLIA SI CENTRUL VECHI


Aflat in centrul Targovistei, Parcul Mitropoliei, ascunde in interiorul lui cel mai important lacas de cult al orasului. Constructia Mitropoliei a fost inceputa in timpul domniei lui Radu cel Mare (1503-1505) si a fost terminata de catre Neagoe Basarab in 1520. Ruinele din jurul monumentului pot asigura un bun prim plan pentru fotografii, deasemenea si crucea de piatra din apropiere, construita aici in memoria lui Tudor Vladimirescu, care a fost inchis si omorat in acest loc. In spatele bisericii se gasesc ruinele unui presupus tunel ce lega Mitropolia de Turnul Chindiei, si mai departe de Manastirea Dealu. Coloanele de la intrare, detaliile arhitecturale si vitraliile din interior constituie principalele atractii fotografice ale monumentului. In apropiere, la cele doua capete ale parcului se inalta doua statui marete, una a lui Mihai Viteazul, cealalta a lui Mircea cel Batran, ce pot face subiectul unor fotografii interesante.


Din parc se poate ajunge foarte usor, in doar cateva minute, in centrul vechi al orasului. Cateva strazi pornesc de aici si strabat zona veche a Targovistei, croind drum printre case vechi cu specific muntenesc ce amintesc de conacele boieresti. Curtile largi si casele cu verande si gradinite pline de flori, mai ales in prag de primavara, ofera un peisaj interesant.


Biserica Targului, construita dupa modelul Manastirii Dealu, in anii 1653-1654, se inalta in mijlocului centrului vechi. In curtea plina de verdeata troneaza bustul lui Mihai Viteazul, ce ofera alaturi de detaliile arhitecturale, cateva cadre interesante. Biserica Stelea, aflata la iesirea din centrul vechi, in drum spre complexul istoric al Curtii Domnesti, ofera si ea cadre interesant de fotografiat, date de biserica propriu zisa si de detaliile arhitecturale din curtea interioara.


CURTEA DOMNEASCA SI TURNUL CHINDIEI


Din centrul vechi, sau urmand strada Calea Domneasca, puteti ajunge foarte usor la cel mai mare si mai important complex istoric al orasului. Intrarea se face printr-un turn, pe peretele caruia puteti gasi o insiruire a tuturor voievozilor care au ocupat scaunul de domnitor al cetatii. Intreg ansamblul este format din ruinele Curtii Domnesti, Turnul Chindiei, Biserica Mare a Curtii Domnesti si Biserica Sfanta Vineri. Curtea Domneasca, din care astazi se mai pastreaza doar ruinele, a fost construita intre anii 1396-1698, aproape toti domnitorii care au avut aici cetatea de scaun aducand un aport propriu la inflorirea cetatii. Arhitectura este postbizantina si contine numeroase detalii specifice, arcade, coloane, foarte interesant de fotografiat. O plimbare in catacombele vechii curti va poate aduce in vizorul aparatului, rand pe rand, francturi de ziduri, pavaje, coloane, bai sau alte astfel de ramasite ale maretelor constructii de altadata. Detaliul ruinelor nu este nici el de ignorat, pe un cer senin se pot profila cu succes interesantele forme din caramida rosie, atentie insa la supra sau subexpunere, lumina puternica va poate pacali foarte usor. Ruinele pot deasemenea constitui prim planuri pentru cladirile din jur, sau pentru casele domnesti ale voievozilor.


Turnul Chindiei se inalta parca sfidand cu cei 27 m ai sai ruinele din jur. Acesta a fost construit se pare in cea de-a doua domnie a lui Vlad Tepes, peste o parte a pronausului primei biserici a Curtii Domnesti. Peste baza piramidala placata cu piatra se inalta un corp cilidric lucrat din caramida cu un diametru de 9 m. De-a lungul timpului a avut numeroase intrebuintari: punct de observatie, foisor de foc, adapost pentru tezaur, la baza lui avand incaperi folosite drept inchisoare a curtii. Din turn se deschide o perspectiva interesanta de fotografiat, atat asupra intregului complex, cat si a orasului. Scarile interioare, ferestrele si balcoanele turnului ofera deasemenea subiecte interesante.


Biserica Mare Domneasca a fost ridicata in 1584 de catre Petru Cercel si mai pastreaza pana astazi pictura brancoveneasca de la 1698, realizata de Constantinos. Varietatea temelor iconografice, armonizarea culorilor si expresivitatea figurilor, fac din pictura acestei bisericii una dintre cele mai reprezentative ale epocii respective. Peretele vestic al pronaosului (prima incapere a bisericii) este decorat cu portretele a noua domnitori, printre care si Mihai Viteazul, in singura reprezentare cu coroana pe cap. Tot in pronaos se gasesc pietre funerare incrustate cu modele interesante de fotografiat. Ca si element inedit, intr-una dintre frescele de pe peretele altarului, este prezentata nunta fiicei lui Constantin Brancoveanu, la masa careia slugile sunt turci; o sfidare a regimului de la acea vreme. Alte elemente unice sunt stema Tarii Romanesti sculptata deasupra intrarii in altar si chefasul (balcon specific bisericii catolice, din care domnitorul urmarea slujba) ce avea un pasaj de legatura cu cetatea. La intrarea in biserica se afla un clopot urias, cadou de nunta al fiicei lui Brancoveanu, ce ofera detalii interesante de fotografiat, impreuna cu arcadele si coloanele din jur. Exteriorul bisericii are o arhitectura interesanta, dar cu unghiuri greu de fotografiat datorita elementelor ingramadite din jur ce formeaza intregul complex.


In spatele Curtii Domnesti se afla Biserica Sfanta Vineri, singurul monument din arhitectura valaha a secolului XV in stare de functionare. Drumul pietruit si ruinele din jur, pot crea cadre interesant de fotografiat. Deasemenea dinspre biserica se pot face fotografii din unghiuri inedite cu Turnul Chindiei si ruinele cetatii. Pentru a putea fotografia in cadrul complexului trebuie sa platiti o taxa de fotografiere. Nu uitati sa profitati de amabilitatea ghidului de la intrare pentru a obtine informatii interesante si inedite despre monumente.


Parcul Chindia inconjoara din trei parti Curtea Domneasca si ofera locuri de fotografiat pentru imagini panoramice ale intregului complex. Acesta a fost amenajat pe locul fostei gradini domnesti si dispune de un lac si de o gradina zoologica, amplasata pe locul unde, in anul 1583, Petru Cercel a amenajat prima gradina de acest fel din tara. Daca vreti sa fotografiati parcul, atunci alegeti perioada din zi care ii poarta numele, chindia (inainte de apusul soarelui), atunci cand intregul parc este scaldat de o lumina calda, iar apele lacului capata o lumina interesanta.


MANASTIREA DEALU SI VIFORATA

Din Parcul Chindia sau de pe drumul de iesire din oras, inspre Sinaia, poti vedea intre culmile dealului din dreapta, cum se inalta turlele Manastirii Dealu. Aici se poate ajunge foarte usor, pe jos, in aproximativ o ora, sau cu masina. Mentionat documentar inca din anul 1431, vechiul lacas din lemn a fost reconstruit de catre Radu cel Mare intre anii 1499-1501 si 1510-1512 si a constituit una dintre cele mai valoroase realizari arhitectonice de la acea vreme. Construita asemeni unei fortarete, manastirea ascunde intre zidurile ei o frumusete aparte si ofera astazi un potential fotografic deosebit. Stilul arhitectonic bizantin, cu detaliile specifice, curtea interioara cu pavaje si cladirile din jur sunt principala atractie pentru fotografi. La intrarea in incinta manastirii veti pasi intr-o lume plina de detalii si de personaje dintr-o lume diferita, ce merita fotografiate. Maicutele prinse la activitati cotidiene pot oferi deasemenea subiecte interesante. Acordati o atentie deosebita si pavajelor ce creaza linii frumos conturate sau coloanele si arcadele din caramida rosie. Nu uitati ca va aflati intr-un important lacas de cult, unde odihneste capul unuia dintre cei mai mari domnitori ai istoriei noastre, Mihai Viteazul. Deasemenea tot aici a fost infiintata prima tipografie a Tarii Romanesti, de catre Radu cel Mare, aceasta numarandu-se printre primele patru din Europa.


La mica distanta de Manastirea Dealu, de asta data nu pe o culme de deal, ci intr-o vale, se afla Manastirea Viforata. Aici se poate ajunge pe drumul de 2 km, ce leaga DN 73 de satul Viforata. Daca va place drumetia, puteti pleca de la Manastirea Dealu, urmati aleea ce trece pe langa sanatoriu si mai apoi un drum forestier. Acesta se continua printr-o padure si iese dupa doar cateva minute pe o culme de deal. De aici, in dreapta, vedeti Manastirea Dealu si orasul Tirgoviste, iar in stanga se inalta cele doua turle ale Manastirii Viforata si satul cu acelasi nume. Distanta dintre cele doua manastiri se poate parcurge intr-o ora. Potentialul fotografic de aici este dat de asemenea de curtea interioara si de detaliile arhitectonice. In curtea manastirii se afla un mic clopot, cu un model interesant de fotografiat.


Perioada din an cea mai interesanta de a veni si fotografia Targovistea, este cu siguranta primavara tarzie si vara. Rosul caramiziu al ruinelor contrasteaza frumos pe verdele din jur sau pe albastrul unui cer senin. Daca aveti norocul unei zile senine, din care nu lipsesc norii de vreme buna, atunci nu mai stati pe ganduri, caci aceasta este vremea ideala de fotografiat orasul.


Aparatura nu necesita ceva specific, singurul lucru la care trebuie sa aveti grija, este un blit bun pentru interioarele bisericilor si un eventual obiectiv superangular pentru a putea fotografia fara probleme arhitectura. In timp ce fotografiati aruncati un gand inspre clipele importante din istoria acestei tari ce sau scurs printre ruinele orasului, candva cetati marete. Daca numai o singura fotografie facuta aici poate exprima un strop din maretia cetatii de altadata, atunci vizita pe aceste meleaguri incarcate de istorie nu a fost in zadar.

Drumuri bune si poteci insorite!


Articol publicat in PHOTO Magazine nr. 16 / 2006

PARTENERI